16.1 C
Timișoara
joi 26 martie 2026

Incendiu la un sălaș din Fîrliug – foto

Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Reșița au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit astăzi, în jurul orei 11.00, la un sălaș aflat la ieșirea din Fîrliug către Dezești. În momentul în care au ajuns echipajele, incendiul se manifesta cu flacără la una din cele două încăperi, hol și acoperiș. Exista riscul extinderii acestuia la anexele vecine și la câteva clăi de fân, aflate în apropiere.
Incendiul se pare că a izbucnit de la fragmente de jar căzute din soba folosită pentru încălzirea încăperilor. Nu au fost persoane rănite. Proprietarii nu erau acasă în momentul izbucnirii incendiului.

”Recomandăm cetățenilor să respecte reguli simple, de bază, pentru prevenirea acestui tip de incendii, care produc pagube materiale și pot pune în pericol și viața cetățenilor.
–  nu lăsați focul aprins în sobe nesupravegheat;
–  montaţi pe pardoseală, în faţa uşii sobelor, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50×0,70 m;
– nu introduceţi în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul;
– nu lăsaţi uşa de la focar deschisă;
– nu supraîncălziţi sobele;
– amplasaţi sobele la distanţe sigure de materiale combustibile şi evitaţi aşezarea acestora direct pe parchet, podele laminate sau alte materiale combustibile, fără izolarea acestora prin materiale incombustibile” transmit pompierii militari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FLIGHT FESTIVAL 2026 – ENDLESS FLIGHT. Ediția a 8-a. Mai mare. Mai puternică. Mai vie ca niciodată

Flight Festival anunță primul val de artiști din 2026: Tinie Tempah, ZAZ, Mari Froes, Theo Rose, Cojo și Mihail Flight Festival 2026 - ENDLESS FLIGHT -...

Continuă reabilitarea bulevardului Liviu Rebreanu cu lucrări de refacere a trotuarelor

Primăria Municipiului Timișoara continuă reparațiile pe bulevardul Liviu Rebreanu cu o nouă etapă de lucrări, dedicată refacerii trotuarelor. Intervențiile vor începe pe tronsonul cuprins între...

Citește și :