Primăria Municipiului Timișoara a recepționat lucrările de reabilitare termică la alte două blocuri incluse în proiectul de eficientizare energetică, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Investiția de pe str. Mureșan nr.61-63 se ridică la 1.196.439,81 lei, asigură un confort termic sporit în locuință și este o barieră împotriva umidității și a zgomotului exterior. Totodată, prin realizarea izolației se elimină pierderile de energie.
„Rând pe rând, proiectele incluse în programul de reabilitare termică avansează, după ani de zile în care reducerea consumului de energie la nivel rezidențial a stat pe loc. A fost o provocare să deblocăm programul, dar acum timișorenii simt beneficiile. După reabilitare, pierderile de căldură se apropie de cele de la blocurile noi, doar că acolo este vorba despre apartamente cu centrale pe gaz, care sunt mai costisitoare. Am finalizat lucrările la alte două blocuri, astfel că în cele 40 de apartamente va fi mai multă căldură, iar facturile pentru cei aproximativ 85 de locatari vor fi mai mici”, transmite viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.
Reamintim faptul că Primăria Timișoara a reușit să deblocheze lucrările la 68 de imobile, după ce a demarat procesul de revizuire a soluției tehnico-economice de reabilitare termică.
Peste 3.400 de apartamente care numără peste 8.000 de locatari au intrat în procesul de eficientizare energetică, prin programul POR 2014-2020.
Până în prezent, dintre cele 68 de blocuri:
12 blocuri au fost reabilitate termic;
22 blocuri se află în diferite faze de execuție;
24 de blocuri sunt în procedură de achiziție;
10 blocuri așteaptă aprobare pentru revizuirea soluției.