În premieră, la Timişoara, a fost lansată campania „Sănătatea ta depinde de tine”. FOTO-VIDEO

203

Chiar dacă aparent se trăiește mai bine decât cu zeci de ani în urmă, asta nu înseamnă că este un mod de viață mai sănătos sau că bolile ne ocolesc cu desăvârșire. Dimpotrivă. La tot pasul se aude de boli grave sau de maladii noi de care nimeni nu a auzit până acum. Cum tinerii sunt cei mai deschiși la a afla noutăți, la Timișoara a avut loc în premieră o alt fel de dezbatere adresată cu precădere celor tineri, atât elevilor cât și studenților.

Plaforma Europeană de Dezvoltare a lansat ieri la Timişoara, o campanie deosebită „SĂNĂTATEA TA, DEPINDE DE TINE”. Iniţiativa este unică în România, menită să crească gradul de informare al tineretului cu privire la bolile cronice netransmisibile.

Sala multifuncțională a Consiliului Județean s-a dovedit neîncăpătoare. Au fost aduse multe scaune suplimentare. Elevi, dascăli, studenți au venit să înțeleagă ceva despre sănătate. Călin Dobra președintele CJT și-a arătat disponibilitatea de a ajuta orice astfel de inițiative. Pentru a destinde atmosfera, Dobra s-a arătat „îngrijorat” de așa o mulțime în fața Palatului Administrativ și ar fi dorit prezența jandarmilor. A „crezut” că e un protest. Dar trecând apoi la tema serioasă a dezbaterii chiar și-ar dori un adevărat protest pentru sănătatea populației. Vede astfel de manifestări ca pe niște mitinguri pentru viață sănătoasă.

Chiar și Mitropolia Banatului, prin IPS Ioan Selejan, a crezut de cuviință să ajute această inițiativă. Părintele consilier Cristian Pavel s-a adresat celor tineri simplu și pe înțelesul lor comparând organismul uman cu o mașină performantă, de lux, ce tot se poate gripa în lipsa unor combustibili superiori și a unei îngrijiri atente. Apelând la astfel de comparații a stârnit interesul și mai mult.

Ce a început la Timişoara se dorește a fi o serie de dezbateri publice din cadrul campaniei naţionale “DEPINDE DE TINE”, o iniţiativă unică în România, ce îşi propune creşterea gradului de informare şi educare a tineretului cu privire la modalitățile de prevenire a bolilor cronice netransmisibile. Accentul principal va fi pus pe prevenirea cancerului, bolilor cardiovasculare şi a diabetului.

„Considerăm că un tineret educat va reduce conştient factorii de risc şi va influența pozitiv comportamentul adulților din familie. Bolile cronice netransmisibile sunt ucigaşii secolului XXI şi depinde de fiecare dintre noi să le prevenim. Educarea tinerilor este esenţială în acest sens”, a declarat cu ocazia lansării campaniei Nela Păvăloiu, preşedintele Platformei Europene de Dezvoltare.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, bolile cronice netransmisibile includ:
• Bolile cardiovasculare
• Accidentul vascular cerebral
• Cancerul
• Diabetul
• Afecţiunile pulmonare cronice

Aceste afecţiuni sunt responsabile pentru 70% dintre decesele din întreaga lume. Aproximativ trei sferturi dintre toate decesele cauzate de bolile cronice netransmisibile sunt întâlnite în ţările cu venituri mici şi medii, printre care şi România. Creşterea cazurilor de îmbolnăviri este generată în principal de patru factori de risc:
• fumatul
• lipsa exerciţiului fizic
• consumul de alcool
• regimul alimentar nesănătos

Ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii vizează adoptarea unor acţiuni ce îşi propun reducerea, la nivel global, până în anul 2015, cu 25% a numărului deceselor premature cauzate de bolile cronice netransmisibile.

În lipsa unor statistici exacte, se estimează că în România se înregistrează aproximativ 1,5 milioane de cazuri de diabet, în timp ce bolile cardiovasculare şi cancerul sunt principalele două cauze de deces, mai ales în rândul populaţiei active. Conform Globocan 2018, în ţara noastră se înregistrează în fiecare an peste 83.000 de noi cazuri de cancer, din păcate destul de multe la persoane tinere.

Bolile cronice netransmisibile pot fi prevenite. În cadrul acestei campanii, vor fi puse la dispoziţia tinerilor şi profesorilor lor, informaţii cu privire la modalităţile de prevenţie ale acestor boli, despre un stil de viaţă sănătos, dar şi despre cum detecţia precoce, simptomele bolilor şi paşii ce trebuie urmaţi de cei care sunt diagnosticaţi cu aceste afecţiuni.

Timişoara este primul oras în care se derulează acest proiect, care va fi continuat în Bucureşti şi alte centre universitare importante. În plus, în fiecare oraş se va acorda o atenţie specială şi particulară pregătirii profesorilor, în sensul consilierii tinerilor şi elevilor în aceste probleme.

„Considerăm că profesorii pot fi primul şi de cele mai multe ori şi cel mai apropiat sprijin atât în ceea ce priveşte prevenția, dar şi în situația nefericită în care tinerii se confruntă în mod direct sau în familie cu o astfel de problemă.”, a continuat Nela Păvăloiu.

Informaţii detaliate despre 15 boli cronice netransmisibile, metodele de prevenţie, un stil de viaţă sănătos, modalitatile de detecţie precoce şi multe alte detalii utile sunt disponibile pe site-ul campaniei www.depindedetine.ro, sau pe pagina de Facebook a campaniei DEPINDE DE TINE.

Campania națională este derulată de Fundaţia Valenţe Umane prin Platforma Europeană de Dezvoltare cu sprijinul Roche România. La nivel local, evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara, Casa de Avocatură Țundrea și Asociații, Asociația Isus Speranța României. O importantă implicare au avut și Universitatea de Vest, Liceului Grigore Moisil, UMF Victor Babeș, Colegiul Economic Francesco Saverio Nitti.

Concluziile și propunerile desprinse în urma campaniei naționale vor fi prezentate spre implementare, cu sprijinul Ministerului Sănătății și Ministerului Educației Naționale.

Platforma Europeană de Dezvoltare (E.D.P.) a fost înființată cu scopul valorificării dublului său atribut, de organizație românească prin statut și europeană prin vocație. E.D.P. reunește atât companii publice cât și private, din toate sectoarele economiei românești, ONG-uri și persoane fizice cu o înaltă probitate morală din România, Uniunea Europeană și țările candidate.

Această platformă de dialog bazată pe generatori de dezbateri și pe întâlniri între grupurile de afaceri autohtone și străine care inițiază și contribuie la un dialog interactiv pe probleme de actualitate, își propune să ofere soluții
economice inteligente, să sprijine implementarea proiectelor și a parteneriatelor economice.
Lansarea E.D.P. a avut loc la Parlamentul European și s-a bucurat de prezența oficialilor instituțiilor europene, a reprezentanților mediului de afaceri și a reprezentanților mediului academic atât din țară cât și din străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.