20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

În județul Timiș se mai caută 46 de polițiști. Adică agenţi de ordine publică!…

La data de 1 aprilie, s-a dat startul reîncadrărilor de personal (46 de locuri la  nivel naţional) și angajărilor din sursă externă (1.854 de locuri la nivel naţional), în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliției Române.

Sursa de recrutare pentru concursuri este formată din persoanele care au avut calitatea de agent de poliţie şi pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.2 din Legea 360/2002 din Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituţionale) şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale.

De asemenea, persoanele care doresc să devină agenţi de ordine publică se pot înscrie la concursul organizat.
Posturile scoase la concurs sunt repartizate la posturile de poliţie rurală, precum şi la secţiile de poliţie din Bucureşti.

Judeţului Timiș i-au fost repartizate 45 de posturi pentru încadrare din sursă externă şi un loc pentru ocupare prin concurs de către foşti angajaţi ai Poliţiei.

Înscrierea candidaţilor se va face până la data de 8 aprilie a.c., în zile lucrătoare, în intervalul orar 09.00 – 15.00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, concursul urmând a fi susţinut la data de 14 mai a.c..

Mai multe informații privind organizarea și desfășurarea concursului pot fi accesate pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, la secțiunea CARIERĂ.

Alte subiecte :

O nouă reprezentanță Mitsubishi Motors în Timișoara

Promotor extinde aria de expertiză în domeniul auto prin inaugurarea unei noi reprezentanțe Mitsubishi în Timișoara. Locația este situată pe Calea Lugojului nr. 17,...

Lucrări la rețelele Aquatim

Luni, 1 aprilie, între orele 8-18, la intersecția străzii Mureș cu Calea Martirilor se va executa o conectare de conducte. Lucrările...

Citește și :