Impact violent pe DN7, din cauza oboselii la volan! Mai multe persoane au ajuns la spital

364

Un accident de circulație s-a produs luni, pe DN7, în dreptul localității Vețel, județul Hunedoara.

Patru persoane,între care doi minori în vârstă de 11 și 16 ani au suferit răni în urma impactului dintre două autoturisme. Răniții au fost transportați cu ambulanțele la spital, în stare de conștiență. Victimele au suferit fracturi ale membrelor, traumatisme craniene sau toracice.

,,Echipa de pompieri a aplicat măsurile de prevenire a unui incendiu ce putea izbucni la mașinile avariate”, informează ISU Hunedoara.

În urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul oboselii, care l-a făcut pe unul dintre șoferii implicați să pătrundă pe contrasens.

,,În data de 07.08.2017, în jurul orei 14:00, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, din direcţia Ilia-Deva, în afara localităţii Veţel, (pe fondul oboselii) a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, tamponând frontal autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Arad. În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto şi trei pasageri din autoturismul care circula regulamentar (dintre care doi minori în vârstă de 11 şi 16 ani) au fost transportaţi la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Traficul rutier a fost restricționat aproximativ o oră şi jumătate”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

sursă: hunedoaralibera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.