15.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Imagini terifiante. Cadavre de porci mistreți aruncate la tomberonul din fată unei biserici FOTO

O femeie din Baia Mare a avut parte, miercuri dimineață, de o imagine șocantă atunci când a mers să arunce gunoiul menajer la tomberonul de gunoi. În containerele de depozitare erau aruncate cadavrele a doi porci mistreți. 
Revoltată, femeia a postat fotografiile pe Facebook. „Revoltător, incredibil. Duceam gunoiul şi uite ce am găsit. Încă sunt proaspete. La noi tot se permite, uite aşa, reguli? Sunt numai să le încălcăm şi să vorbim de alţii ce fraieri sunt, dar noi să fim sănătoşi”, a scris Nemeth Judit Emese în dreptul postării.
La fața locului, a intervenit un echipaj de la Serviciul Arme, Exploziv şi Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Județului Maramureş. Leșurile au fost ridicate de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare şi Siguranța Alimentelor Maramureş. Acestea vor fi supuse unor expertize în laboratorul instituției pentru a se constata care a fost cauza care a dus la decesul animalelor sălbatice. În același timp și polițiștii au deschis o anchetă pentru a-l descoperi pe cel care a aruncat leșurile la gunoi.
Sursa: adevarul.ro
Sursa foto: Facebook Nemeth Judit Emese

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :