Imagini de coșmar din Australia: mii de animale carbonizate. Koala, specie în pericol de dispariție

303

Mii de animale carbonizate, printre care canguri, koala și oi, au fost filmate pe marginea unei șosele din Batlow, un oraș din sud-estul Australiei.

Incendiile din Australia, care au izbucnit în luna septembrie și care continuă să ardă și în prezent, s-au întețit în acest weekend și au provocat distrugeri uriașe.

Trei mari incendii s-au unit într-unul singur, de mărimea Belgiei, (aproximativ 30.000 kilometri pătrați), iar aproximativ 500 de milioane de animale au murit carbonizate sau intoxicate cu fum.

Incendiul a transformat în scrum pădurea de lângă un mic orășel din New South Wales (sud-estul Australiei), în ultimele zile, iar pentru că nu a mai avut ce să ardă, flăcările s-au stins.

Asfel, oamenii din Batlow s-au întors în oraș, iar atunci când au ajuns pe drumul principal care duce către oraș au întâlnit imagini de coșmar.

Mii de cadavre carbonizate de canguri, koala și oi zăceau de o parte și cealaltă a drumului, notează DailyMail.

Specialiștii au anunțat că urmează să declare koala drept specie în pericol, după ce mare parte din această specie a dispărut în urma incendiilor din Australia.

Sursa: observator.tv