8 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

I-a cerut bani grei sorei vitrege ca să nu o facă de rușine. Ce voia bărbatul să posteze pe rețelele sociale din arhiva fetei

Un tânăr de 19 ani, din Iaşi, a fost reţinut de poliţişti pentru şantaj, acces ilegal la un sistem informatic şi violarea corespondenţei, după ce a intrat în Facebook-ul surorii sale vitrege şi a descărcat imagini compromiţătoare cu fata.

I-a cerut bani să nu facă pozele publice

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că acesta ar fi accesat fără drept contul unei tinere, de pe o reţea de socializare, iar ulterior i-ar fi transmis acesteia un mesaj prin care i-ar fi solicitat bani pentru a nu distribui fotografii compromiţătoare în care ar fi apărut aceasta.

La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa tânărului, acesta fiind condus la audieri.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

La data de 12 ianuarie a.c., tânărul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, faţă de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Următorul pas pentru tranziția Timișoarei spre energie verde

Primăria Municipiului Timișoara continuă procedurile necesare pentru tranziția la energia verde în termoficare, prin intermediul unui nou serviciu. Astfel, Serviciul Public de Interes Local...

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Citește și :