Guvernul pregăteşte tăierea salariilor cu 25% pentru parlamentari şi miniştri. Plus tăierea pensiilor speciale

1386

Guvernul Orban pregăteşte un proiect de lege prin care lefurile demnitarilor să fie diminuate cu 25% în timpul stării de urgenţă, susţin surse politice pentru Adevărul. Măsura ar putea fi prelungită până în toamnă, când începe viitoarea sesiune parlamentară. În paralel, PNL pregăteşte şi eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, fie prin lege, fie prin ordonanţă de urgenţă.

Tăierile salariale pentru demnitari vin în contextul în care Guvernul Orban a decis să trimită angajaţii din sectorul bugetar în şomaj tehnic timp de 15 zile pe lună pentru a face economie. Astfel, liberalii vor să arate că măsurile de austeritate generate de coronavirus se aplică şi pentru parlamentari, nu doar pentru cetăţenii de rând.  Premierul Ludovic Orban a explicat că măsura şomajului tehnic aplicată în unele sectoare din sistemul de stat generează o economie la buget între 1,2 şi 1,5 miliarde de lei.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.