9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Gripa face ravagii în rândul copiilor

Peste 100 de elevi și copii de grădiniță, bolnavi de gripă, în Timiș.

Peste 100 de elevi și copii de grădiniță sunt bolnavi de gripă, a anunțat, vineri, Inspectoratul Școlar Timiș. Nu sunt însă probleme atât de grave încât să se impună închiderea vreunei unități de învățământ.

Astfel, sunt bolnavii 36 de preșcolari, 87 de elevi și două cadre didactice.

Și numărul infecțiilor respiratorii a crescut. Au fost raportate 752 de cazuri în grădinițe și 2.638 în școli. De asemenea, s-au îmbolnăvit și 29 dascăli.

Au fost raportate și 37 de cazuri de rujeolă anul acesta.

”Numărul de rujeole raportate în acest an este crescut față de aceeași perioadă a anului trecut. Apariția de noi cazuri a avut loc în zona învecinată cu județul Caraț-Severin, în contextul evoluției unor focare în județul vecin, la grup pupulațional cu risc și care nu au medic de familie și nu au fost vaccinați”, a transmis DSP Timiș.

Din cazurile raportate, sunt 2 adulti bolnavi și 35 de copii.

Au fost raportate și 37 de cazuri de rujeolă anul acesta.

”Numărul de rujeole raportate în acest an este crescut față de aceeași perioadă a anului trecut. Apariția de noi cazuri a avut loc în zona învecinată cu județul Caraț-Severin, în contextul evoluției unor focare în județul vecin, la grup pupulațional cu risc și care nu au medic de familie și nu au fost vaccinați”, a transmis DSP Timiș.

Din cazurile raportate, sunt 2 adulti bolnavi și 35 de copii. În țară situația este mai gravă. Sunt închise, vineri, 138 de unităăți de învățământ și sunt bolnavi de gripă 5.500 de elevi.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Modificare importantă privind cardul național de sănătate

Pentru a veni în sprijinul asiguraților și a-i scuti de drumuri suplimentare la casa de asigurări, începând cu data de 26 martie s-a modificat...

Citește și :