UPDATE. Geamantan suspect pe o arteră importantă din Deva. Zona a fost securizată

77

UPDATE: ”Valiza a fost deschisă în condiţii de siguranţă, fără a pune in pericol viaţa sau bunurile cetăţenilor. Aceasta conţinea bunuri de uz personal”, anunţă Poliţia.

ȘTIREA INIȚIALĂ: O valiză suspectă a declanșat o alarmă cu bombă în municipiul Deva. Geniștii inspectează valiza suspectă, iar traficul în zona respectivă a fost restricționat.

Luni dimineață,  Poliția Municipiului Deva, a fost sesizată, prin intermediul112, că, la intersecția Bulevardului Iuliu Maniu cu bulevardul Decebal, în fața unei societăți comerciale, se află o valiză nerevendicată.

Conform IPJ Hunedoara, la fața locului, au fost luate în regim de urgență măsuri pentru securizarea zonei si s-a deplasat echipa de pirotehniști din cadrul SRI. În continuare, se fac cercetări cu privire la proveniența si conținutul geamantanului.

Traficul rutier a fost restricționată și deviată pe rute ocolitoare. Mai mult, au fost evacuate toate persoanele din centrul comercial.  La fata locului se afla echipaje ale ISU Hunedoara, IJJ Hunedoara si Serviciul de Ambulanță.

sursa – gddhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.