16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Fritz și Robu pierd sau câștigă pe mâna aliaților

Depinde din ce unghi privești toată povestea.

Adică, Fritz, care are, fără îndoială, prima șansă înaintea celorlalți candidați să rămână primar, poate câștiga doar dacă se repetă scenariul de acum patru ani. Nu la șansa lui istorică de atunci mă refer, când toată lumea, mai ales electoratul foarte tânăr, îl ura de moarte pe Dragnea, ajuns la vremea aia în pușcărie, și pe acel PSD preluat de rafinatul lider politic Viorica Dăncilă. Acel electorat spera, pe bună dreptate, la o altfel de Românie și, pe cale de consecință, la o altfel de Timișoară, un alt fel de Brașov etc. Așa a reușit USR, condus, altminteri, de lideri slabi și insipizi la culme, precum Barna, Drulă și destui alții, să urce în trăsura marilor speranțe ale atâtor români exasperați de politica de cumetrie, dusă cot la cot de pesediști și peneliști vreme de decenii.

Acum, Fritz a înțeles că, nefăcând nimic major în Timișoara vreme de patru ani, adică niciun pod de Doamne ajută, niciun stadion, nicio polivalentă, deși a dispus de bugete anuale de sute de milioane de euro, trebuie să pedaleze non-stop pe vehiculul imagologic. La asta se pricepe cel mai bine, la restul — mai puțin. Așa că, riscând, cum s-a și întâmplat, să miroase a rasism și xenofobie de sus până jos, lucru reproșat inclusiv de simpatizanți de-ai săi, a tras tare pe ura împotriva romilor milionari din Timișoara. Despre care știe bine, ca un român sadea ce-a devenit de când e politician, că se „bucură” în ochii multor timișoreni de o inestimabilă ură de clasă, ca să nu zic de rasă, cum stau, în realitate lucrurile.

Pe lângă artificiile de imagine și atacul la Robu pe toate canalele de comunicare, Fritz mai știe că toate astea nu sunt de ajuns, nu mai sunt, de fapt, de ajuns, ca să câștige un nou mandat. Și atunci el visează și trage speranța în subteran că pesediștii și peneliștii nu-și vor da suficient mâna duminică, 9 iunie, astfel încât să-și scoată întregul electorat urban la vot. Pentru că aici se află cheia votului de duminică, anume care dintre tabere va fi în stare să-și mobilizeze la urne simpatizanții obișnuiți.

Simonis și Robu știu foarte clar că dacă partidele lor vor reuși să aducă la urne aproximativ 50.000 de oameni, cifra cu care a câștigat Fritz acum patru ani, atunci victoria va fi a lui Robu. Fritz și ai săi știu la fel de bine că, la momentul actual, numărul real al celor care vor vota cu ei nu depășește 35–40.000 de timișoreni. Cam astea sunt cifrele vehiculate inclusiv de sondajele de opinie comandate și păstrate la secret de toate cele trei partide importante în bătălia pentru Timișoara. Asta cu condiția ca ele să fi fost făcute de profesioniști autentici, nu cum vedem că se întâmplă în ultimii ani cu acest gen de sondări ale opiniei publice, care au un unic cusur: să placă întru totul comanditarului.

Așa încât, dincolo de sondaje și de tot felul de predicții partizane, intrarea pe ușa din față a clădirii de pe Bulevardul Loga numărul 1 are de-a face exclusiv cu marea mobilizare de partid și de stat din proxima duminică. O intrare care valorează pentru actorii politici cu pricina și pentru toți ceilalți din jurul lor lozul câștigător în valoare de peste 2 miliarde de euro. Din care, să sperăm, o mare parte se va cheltui pe transformarea, cu adevărat, a Timișoarei într-un oraș unde să ne facă plăcere tuturor să trăim în următorii patru ani.

2 COMENTARII

  1. Greu mai e jurnalismul pe Bega! Nu-ți poți ascunde simpatia pentru moș Robu și ura împotriva lui Fritz. Ai în schimb acces la sondaje secrete. Cum? Dumnezeu știe. Pentru tine și pentru suporterii lui Robulă, în ăștia 4 ani de mandat al lui Fritz nu s-a întâmplat nimic: n-a venit pandemia, nici războiul, nici criza financiară, nici scumpirea energiei! Fritz n-a adăugat nimic la podurile construite de Ciuhandu și Robu (aproape că nu se mai vede Bega de poduri)! Pare că nu citiți absolut nimic din presa internațională, din prognozele economice. Ați vedea că vremurile care vin nu vor aduce traiul în „plăcere”, iar supraviețuirea va fi o reușită excepțională. Vă încolonați în spatele lui moș Teacă și sperați că, cu săbiile nepotismului, corupției tolerate și competenței de anii 1980 (începutul lor, doar), veți înfrunta tancurile și dronele neoliberalismului darwinist. Pe care nu-l vedeți venind. Vedeți doar 2 miliarde care să ajungă la beizadelele comuniștilor penelizați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Miliardarului timișorean Ovidiu Tender i-a fost anulată condamnarea la 7 ani de închisoare. El va rămâne și cu 30 de milioane de euro în...

Curtea de apel București a anulat printr-o decizie din 23 iulie condamnarea din 2015 la închisoare a afaceristului Ovidiu Tender pe motiv că infracțiunea...

Citește și :