Fritz, despre construirea unui spital modular ATI: Nu-mi este foarte clar de unde am lua resursa umană

190

Primarul Dominic Fritz a declarat, marţi, că ideea construirii unui spital modular dotat cu paturi ATI, pentru bolnavii COVID-19 din Timişoara, al căror număr este în creştere, nu lămureşte clar de unde ar putea fi luată resursa umană specializată în Terapie Intensivă.

De asemenea, edilul spune că acesta ar fi un proiect de durată, care nu poate rezolva destul de repede criza paturilor ATI pentru bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2.

„Spitalul modular este o discuţie pe care am purtat-o cu mai mulţi oameni şi mai multe instituţii în ultimele luni şi bineînţeles că este o idee care are meritele ei. Problema cu spitalul modular este că durează până se construieşte, dar avem şi o problemă de resurse umane. Avem spitalul de campanie (secţie externă de Boli Infecţioase a Spitalului Militar Timişoara – n.r.), unde, teoretic, o să fie 10 paturi de ATI, dar unde momentan nu sunt suficienţi medici ATI care să poată efectiv să opereze aceste paturi”, a afirmat, în conferinţa de presă săptămânală, Dominic Fritz.

Primarul a subliniat că a detaşat din partea Spitalului Municipal şi a Spitalului de Copii ‘Louis Ţurcanu’, aflate în subordine, cadre medicale, dar, discutând cu specialistul ATI dr. Dorel Săndesc, vicepreşedintele Asociaţiei de Terapie Intensivă, acesta i-a spus că ‘resursa umană este epuizată’.

„Nu este foarte clar, chiar dacă am face acest spital modular, de unde am lua resursa umană”, a menţionat Fritz.

El a adăugat că rămâne deschis acestei idei avansate, recent, de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, cel care a propus ca primăria, CJ şi sponsorii privaţi să construiască un spital modular cu 18 paturi ATI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.