9.2 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Frica de un potențial război face ravagii în vestul țării. Tinerii din regiune fug de angajările în Armată!

Tinerii din vestul țării manifestă interes destul de redus față de programele de angajări în cadrul Armatei Române.

Ultima campanie de recrutare a soldaților gradați profesioniști, pentru posturile disponibile în județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin nu a avut ecou în rândul tinerilor. Astfel, numărul candidaților este mai mic decât cel al locurilor scoase la concurs.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, Cornel Pavel, spune că situația este echilibrată de restul țării. Aceasta pentru că, la nivel național, s-au înscris mai mulți candidați decât locurile disponibile.

“Pentru județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara au fost disponibile 310 locuri pentru soldații profesioniști. Până la 1 martie 2024 pe aceste locuri s-au înscris aproximativ 250 de candidați. În anul 2024, Ministerul Apărării Naționale a pregătit încă două campanii de recrutare și selecție pentru posturile de soldați profesioniști la nivel național. În această sesiune s-au înscris aproximativ 6.300 de candidați pentru cele 5.093 de locuri scoase la concurs”, spune Cornel Pavel.

Specialiștii din domeniul militar au semnalat în repetate rânduri problema deficitului de personal din domeniul militar.

Potrivit Europa Liberă, în ultimii doi ani 13.000 de oameni au părăsit sistemul, cei mai mulți trecând în rezervă prin demisie.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :