14.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, despre ancheta DNA care-l vizează: ”Sunt complet nevinovat”

La sfârșitul săptămânii trecute, fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost citat alături de actualul edil  la sediul DNA din București, unde i s-a comunicat faptul că sunt 61 de contracte de vânzare-cumpărare semnate în perioada 2000-2008. Ciuhandu se consideră complet nevinovat, drept care a ținut să facă unele precizări, într-n comunicat de presă primit la redacție.

”Menționez că în timpul mandatelor de primar al Municipiului Timișoara am semnat, în calitate de șef al instituției, zeci de mii de acte administrative – acte care au fost întotdeauna întocmite și verificate de departamentele de specialitate din cadrul Primăriei, așa cum prevede legea și cum este și firesc, dat fiind volumul însemnat de documente emise de o autoritate publică cu semnătura primarului” spune Gheorghe Ciuhandu.

”Cele 61 de contracte cu privire la care sunt anchetat de DNA au fost semnate mai întâi de funcționari din cadrul Direcției de Patrimoniu, Serviciului Juridic, Direcției Economice, iar unele și de viceprimarul de resort. Este procedura uzuală, ținând cont de faptul că primarul nu are competențe juridice și nici sarcina de a verifica documentele care stau la baza încheierii unor astfel de contracte. Mai mult decât atât, instituțiile statului care au efectuat controale periodice în Primăria Municipiului Timișoara nu au semnalat în tot acest răstimp neregului cu privire la contractele respective” precizează, Gheoghe Ciuhandu.

”Imobilele vândute în baza celor 61 de contracte, în marea lor majoritate, nu sunt amplasate în zona centrală a orașului, iar beneficiarii lor nu sunt, după cunoștința mea, persoane influente în mediul social din Timișoara. Cele 61 de imobile se constituie din:
– 31 de locuințe cu o cameră;
– 21 de locuințe cu 2 camere;
– 6 locuințe cu 3 camere;
– 2 locuințe cu 4 camere;
– o anexă ce cuprinde două magazii.
În cazul unora dintre imobilele cuprinse în această listă nici măcar nu este vorba de apartament în întregime, ci doar de o cotă-parte din el. Am ținut să fac aceste precizări ca răspuns la modul exagerat și tendențios în care a fost și este mediatizată această anchetă, cu speranța de a putea arăta care este, de fapt, adevărul”, crede fostul primar.

”În încheiere, doresc să afirm că sunt complet nevinovat și să îmi exprim regretul cu privire la modul nedrept în care este defăimată persoana mea. Consider că actuala legislație penală cu privire la abuzul în serviciu permite trimiterea în judecată și chiar și condamnarea unor persoane nevinovate, care nu au săvârșit acte de corupție ci doar și-au îndeplinit atribuțiunile de serviciu. Această legislație incertă și modul subiectiv în care ea este aplicată, de altfel, a condus la blocarea bunului mers al administrației publice locale, funcționarii publici preferând să nu mai semneze nici un act de teamă de a nu fi acuzați ulterior de abuz în serviciu, aspect extrem de grav și cu efecte negative greu de estimat asupra dezvoltării comunităților locale”, a mai declarat Gheorghe Ciuhandu.

Alte subiecte :

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Decernare, Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler directorului general al TNTm

Joi, 28 martie 2024, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare...

Citește și :