22.1 C
Timișoara
miercuri 1 mai 2024

Fostul patron al lui Poli Timișoara recunoaște, indirect, un ,,blat” făcut prin 2008! Totul s-a întâmplat la cererea altui proprietar celebru de echipă de fotbal

Marian Iancu (57 de ani), fostul patron al Politehnicii Timișoara, a spus la „Prietenii lui Ovidiu” că „Timișoara nu a existat în Cooperativă” 

 În cei șase ani pe care i-a petrecut ca principal finanțator al echipei de pe Bega, Iancu susține că „niciodată Timișoara n-a participat la niciun blat” 

Dar a recunoscut că la un moment dat echipa a cedat un meci jucat la Piatra Neamț, în urma unui mesaj clar transmis chiar de el

– Pe vremuri, se mai făceau și blaturi. La Timișoara s-au făcut blaturi?
Timișoara nu a existat în Cooperativă pentru că aveam obiectiv an de an să câștigăm campionatul și să dăm goluri. La noi nu exista egal sau meci pierdut. Mie antrenorii îmi cereau fundași și portari și eu aduceam atacanți. Aveam mereu șapte, opt atacanți în echipă. Noi trebuia să dăm gol! Nu exista să ne apărăm la mine. Să luăm două goluri, dar să dăm trei!

– Excludeți ferm implicarea într-un meci trucat?
Niciodată Timișoara n-a participat la niciun blat! Țin minte și acum un meci cu Piatra Neamț care era la retrogradare, noi eram deja vicecampioni. Era penultima etapă. Pinalti se văita că ce face… „Vorbește și tu!”. „Cum să vorbesc eu dacă n-am intrat niciodată în vestiar?!”. Nici acum nu știu cum arată vestiarul echipei de la Timișoara. Era Ganea căpitan de echipă, cum puteam să-i spun eu lui Ganea ceva?

– Și ce s-a întâmplat?
– I-am spus lui Ștefan: „Uite, ies public și spun că noi ne-am atins obiectivul. Începem să ne gândim la ce facem din vară. Că nu vreau accidentări și că le dau primele de obiective”. Era tot ce puteam să fac ca să-i deconectez. Am pierdut 1-2. Asta e tot ce-am făcut pentru el. Apropo, Pinalti când venea la Rahova stătea mereu cu mine în celulă.

Blat, dezvăluit în paginile Gazetei Sporturilor în 2008

Meciul la care face referire Marian Iancu s-a jucat în sezonul 2007-2008, pe 04 mai 2008, în fața a 1.500 de spectatori. Partida a fost condusă de Sorin Corpodean, iar primele goluri ale meciului au aparținut gazdelor. Doicaru (18) și Rusmir (59) au marcat pentru Ceahlăul. În minutul 75, Milhazes a redus din handicap pentru oaspeți.

Gazeta Sporturilor de atunci anunța cu câteva zile de meciul direct intenția lui Iancu ca echipa sa să cedeze meciul. „Nu pătați blazonul!”, a fost titlul paginii 1 de pe 4 mai, chiar în ziua confruntării. Fanii viola cerându-le jucătorilor să-și apare corect șansele cu Ceahlăul pentru viitorul curat al Timișoarei.

Suspiciunile unei înțelegeri a venit și în urma deciziei schimbării datei de disputare a meciului. De vineri, pe duminică și netelevizarea partidei de sub Pietricica! Marian Iancu spunând atunci: „Nu mă interesează rezultatul de la Piatra Neamț. Politica clubului este că se asigure că joacă într-un campionat curat și corect. Dacă vom învinge e OK, dacă vom pierde e la fel de bine”.

Nu știu nimic despre o înțelegere și nu m-am întâlnit niciodată cu așa ceva, în cariera mea. Mi-e totuna cine retrogradează, nu am preferințe. Nici nu știu unde se află Piatra Neamț
Dusan Uhrin, antrenorul de atunci al lui Poli

Victoria cu 2-1 în fața Timișoarei n-a ajutat-o pe Ceahlăul să nu pice în B. În ultima etapă, echipa lui Gheorghe Ștefan a pierdut 3-2 cu U Craiova și a retrogradat de pe primul loc care ducea la „matineu”, cu 36 de puncte, unul mai puțin decât Gloria Buzău care s-a salvat. În L2 au mai mers la finele acelui sezon, CS Mioveni, UTA Arad și Universitatea Cluj.

Sursa: https://www.gsp.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum alegi lustra led potrivită pentru orice încăpere a casei?

Ai întotdeauna impresia că lumina din casa ta nu este suficient de bună sau plăcută? Poate că te-ai întrebat ce poți face pentru a...

Se împlinesc 61 de ani de la primul meci jucat pe Stadionul Dan Păltinișanu

Stadionul Dan Păltinișanu aniversează 61 de ani de la inaugurare. Primul meci s-a jucat în 1 Mai 1963, când s-a desfășurat turneul de inaugurare...

Citește și :