Fostul edil al Devei, Mircia Muntean, eliberat condiționat

298

Judecătoria Deva a aprobat propunerea de eliberare condiţionată a fostului primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi pentru abuz în serviciu.

Hotărârea instanţei poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare, se arată în minuta postată luni pe portalul instanţelor de judecată. Potrivit acesteia, după eliberare, Muntean va trebui să respecte mai multe măsuri de supraveghere, cum ar fi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la termenele stabilite, să anunţe orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, Muntean nu va putea părăsi teritoriul României.

Mircia Muntean a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la 6 ani de închisoare, pedeapsă rezultată din două dosare penale. Astfel, în anul 2013, fostul primar al municipiului Deva a primit patru ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu într-un dosar care a avut ca obiect un schimb de terenuri.

Ulterior, Mircia Muntean a mai fost condamnat de ÎCCJ la doi ani de închisoare în anul 2017 pentru că a condus un autoturism în stare de ebrietate şi a fost implicat într-un accident de circulaţie pe şoseaua de centură a municipiului Deva.

sursa foto – mesagerulhunedorean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.