2.1 C
Timișoara
miercuri 11 martie 2026

Focuri de armă pentru prinderea unui șofer de ATV care nu a oprit la semnalul polițiștilor

Polițiștii din Timișoara au urmărit șoferul unui ATV care nu a oprit la semnalul oamenilor legii, în noaptea de duminică spre luni, aceștia fiind nevoiți să tragă șase focuri de armă în plan vertical. Incidentul a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, pe Calea Martirilor din Timișoara.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, în jurul orei 03.00, un echipaj de poliție i-a făcut semn șoferului unui ATV să oprească, însă acesta nu a dorit și a accelerat. Astfel, oamenii legii au pornit în urmărirea ATV-ului, spre localitatea Giroc, fiind nevoiți să tragă și șase focuri de avertisment în plan vertical.

La un moment dat, ATV-ul a fost abandonat pe strada Neptun din Giroc, însă, la scurt timp, polițiștii au reușit să identifice două persoane. Este vorba de un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea ATV-ul, și un pasager de 22 de ani.

În acest caz, polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere, în cazul tânărului de 18 ani, și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, în cazul pasagerului de 22 de ani, proprietarul ATV-ului.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Viitorul energiei, discutat la Universitatea Politehnica Timișoara în cadrul conferinței „AIEE Talk – Cariera în industria energetică”

Universitatea Politehnica Timișoara a găzduit conferința „AIEE Talk, Cariera în industria energetică”, un eveniment dedicat dialogului dintre generațiile actuale și viitoare de ingineri din...

Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a obținut premiul pentru cel mai bun pledant (Best Oralist Award) la runda...

În perioada 6–8 martie 2026, la Atena, s-a desfășurat runda internațională regională a concursului „European Human Rights Moot Court Competition Helga Pedersen”, prestigios concurs...

Citește și :