-1.9 C
Timișoara
miercuri 17 decembrie 2025

Fiți Oameni cu poezie!

Scriitorul Robert Șerban îi invită pe cei care trec sâmbătă, 27 septembrie 2025, prin Piața Unirii din Timișoara, să fie Oameni cu poezie.

Începând cu ora 10 și până la ora 18, la Terasa D’Arc (Piața Unirii, nr. 5) el va scrie – la o mașină de scris – și va dărui câte o poezie originală, semnată olograf, celor care își doresc ineditul dar.

Astfel, trecătorii vor fi martori la nașterea textelor literare ai căror destinatari pot deveni chiar ei. În prealabil, va exista un dialog între Robert și viitorul posesor al poeziei, căruia îi va pune câteva întrebări, răspunsurile primite putând fi o „bază documentară” a poeziei ce urmează să fie scrisă chiar acolo, pe loc, în public. Happeningul va avea și o componentă de imagine, fotograful Horea Preja urmând să surprindă instantanee din desfășurarea sa.

„Încerc să fac o demonstrație pe viu a capacităților de comunicare și de dialog între oameni ce nu se cunosc, dar care au, fiecare, propria poezie. Este, implicit, și un proiect de scriere creativă inspirată de context, de umanitate, de o poziționare artistică acută, atentă și intensă. Scrisul literar a rămas învăluit într-un fel de mister, or eu îmi propun să arăt că secretul nu este de nedescifrat, ci ține de vocație, experiență și muncă. Inspirația vine scriind, nu așteptând-o cu ochii-n tavan sau pe ziduri, iar a primi în dar o poezie ține de vârsta superbă a tinereții, atunci când fiecare dintre noi am scris și am dăruit cele scrise, îndrăgostiți fiind, poate. Poeții trăiesc tot timpul într-o astfel de vârstă, chiar dacă unii au, cum e cazul meu, mai bine de jumătate de secol. Tinerețea rămâne a spiritului și e întreținută inclusiv prin imersarea continuă în poezie, imersare la care îi invit și pe timișoreni să participe”, spune Robert Șerban.

Într-o lume în care dialogul uman e tot mai fragmentat, mai rar și intermediat de rețelele sociale, happeningul Oameni cu poezie aduce față în față semeni care să se inspire unii pe alții, să se împrietenească, iar întâlnirea lor să aibă tâlc și poezie.

 

Această creație a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Sezon de Grafică la MNArT” prezintă expoziția „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas”

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș invită publicul la deschiderea expoziției „Când Lumea Se Frânge. Grafica Miturilor Ultimului Ceas / When...

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, despre recentele rezultate ale Eurobarometrului

„Nevoile viitoare din educația digitală sunt analizate de comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara, conturând un ghid util pentru utilizarea responsabilă...

Citește și :