Firmele care fac cei mai mulţi bani în fiecare judeţ al ţării. Doar opt lideri judeţeni au capital majoritar autohton

133

Cele mai multe firme care au avut, în 2018, cele mai mari afaceri din judeţele în care sunt înregistrate sunt controlate de investitori străini. Doar în opt judeţe firmele cu cele mai prospere afaceri au capital majoritar românesc, arată o analiză realizată de Economica pe baza datelor pe care le-am primit de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Majoritatea firmelor care au cele mai prospere afaceri din judeţele în care sunt înregistrate sunt controlate de investitori străini: 34 de societăţi din 42 (luând în calcul şi Capitala), reiese dintr-o analiză făcută de Economica pe baza datelor pe care ONRC ni le-a comunicat.

Cele opt judeţe în care românii fac cei mai mulţi bani sunt: Bacău – Dedeman, Harghita – Romaqua Group, Sibiu – Romgaz, Vâlcea – Oltchim, Mehedinţi – Combinatul de Celuloză şi Hârtie SA, Complexul Energetic Oltenia – Gorj, Vrancea – Vrancart, unul dintre cei mai mari producători de hârtie igienică, carton ondulat şi ambalaje din carton din România, Plantagro Com SRL, liderul afacerilor din Vaslui, rezultă din datele comunicate pentru Economica de ONRC.

Industria auto domină clasamentul

În nouă judeţe, firmele care au cele mai bănoase afaceri activează în industria auto: Daimler, lider în Alba, Takata – în Arad, Dacia, lider în Argeş, Leoni – lider în Bistriţa Năsăud, Autoliv, în Braşov, Bordnetze – lider în Caraş Severin, Ford – în Dolj, Sews – lider în Hunedoara, Delphi, la Iaşi, TRW Airbag Systems – în Neamţ, potrivit analizei Economica. La acestea se adaugă şi retailerul de piese auto Autonet Import SRL care conduce economia judeţului Satu Mare, conform datelor obţinute de Economica de la ONRC. Toate aceste afaceri sunt controlate de investitori străini, mai arată analiza Economica.
Mai multe AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.