4.1 C
Timișoara
vineri 13 martie 2026

FilmparaDE: Salutări din Fukushima

Centrul Cultural German Timișoara vă invită la o nouă proiecție în cadrul seriei de filme germane „FilmparaDE”. Va fi prezentat filmul regizoarei Doris Dörrie, „Salutări din Fukushima” (2016).

„Clowns4Help“ e numele organizației din Fukushima căreia i se alătură Marie, o tânără germană, după ce nu și-a putut realiza visurile. La fel ca alți mulți voluntari, ea dorește să aducă puțină bucurie în viața nenumăraților oameni care au trăit dezastrul din 2011. În curând însă, Marie trebuie să recunoască că nu poate duce până la capăt această misiune. Înainte să reușească să fugă din nou, o întâlnește pe Satomi, ultima gheișă din Fukushima. Încercând un lucru aproape imposibil – de a reclădi casa lui Satomi aflată în zona interzisă, cele două femei complet diferite ajung să se apropie și să se confrunte cu fantomele trecutului lor.

Proiecția va avea loc în ceainăria librăriei Cărturești (Str. Mercy, nr. 7), unde vă așteptăm cu drag în data de 17 noiembrie de la ora 18:30. Filmul va fi prezentat în limba germană cu subtitrare în limba engleză. Intrarea este liberă.

Seria de filme germane „FilmparaDE“ este organizată de Centrul Cultural German Timișoara în colaborare cu lectoratul DAAD din cadrul Universității Politehnica din Timișoara și cu Librăria Cărtureşti.

Filmele sunt proiectate cu sprijinul Goethe-Institut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Puzzle banatic se lansează la Filiala din Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România

Vineri, 13 martie, de la ora 12, la sediul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România (Piața Sfântul Gheorghe, nr.3, etajul 1) vor fi...

Donație internațională de excepție pentru Muzeul Național de Artă Timișoara din partea International Academic Projects, London, United Kingdom

Muzeul Național de Artă Timișoara (MNArT) anunță o îmbogățire semnificativă a resurselor sale de cercetare printr-o donație de o valoare remarcabilă, primită din partea...

Citește și :