Fiesta alb-violetă. Trei puncte mari pe terenul rivalei

124

ASU Politehnica a obținut o victorie mare pe terenul rivalei UTA. Timișorenii s-au impus cu 2-0 grație reușitelor semnate de Ignea și Manea și au luat o gură mare de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării.

În fața a peste 3.000 de fani, din care 400 veniți de la Timișoara, alb-violeții au arătat mult mai bine decât in derby-ul cu ACS Poli. 10 minute au trecut până la deschiderea scorului. Cap Ignea din 6 metri, după o centrare perfectă Manea. Plumb în ghetele arădenilor, care și așa nu se simțeau ancorați, cu adevărat, la importanța meciului.

Totuși, dau semne prin Kanda (23) și Rus (28), dar și alb-violeții replică prin Ursu (26). Apoi Murariu se remarcă în mod deosebit în min. 30 și 40, la un șut de la distanță, respectiv la o lovitură de cap. Actul secund, în mare, sub același auspicii. Petruescu și Motreanu au vorbit, fiecare, despre pragmatism. Lecție reținută! Și Poli mai lovește o dată. De data aceasta, Manea înscrie, cu sete, sub bară, după ce mingea îi vine din transversala, după un șut superb a lui Ursu. Fiestă alb-violetă și gardurile cedează! Și nervii utiștilor, pentru că Neagu vede roșu după un fault din spate la același Ursu.

Primul succes în Arad pentru ASU Politehnica, într-un moment cum nu se poate mai bun.

Timișorenii „fug” la șase puncte de prima echipă de sub linie și șterg cu buretele eșecul cu ACS Poli de acum o săptămână.

 

LĂSAȚI UN MESAJ