Festivalul Medieval al Castelului Huniade, la ediția a doua. Programul evenimentului

67

Muzeul Național al Banatului, împreună cu Consiliul Județean Timiș, organizează a II-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Astfel, în perioada 24 – 26 iulie, spectatori de toate vârstele sunt invitați la ineditul eveniment, care va reînvia timp de câteva zile, atmosfera Evului Mediu.

Festivalul Medieval al Castelului Huniade a fost creat pe de o parte din dorința de celebrare a istoriei, dar și din ideea de a ne transpune, pentru câteva zile, într-o lume fascinantă a poveștilor cu domnițe, cavaleri ori meșteșugari iscusiți, un timp al onoarei și frumosului, îmbinat cu tradiții, muzică, dans și bucate alese.

Spectacolele artistice aduse pe scena festivalului sunt și ele premiere pentru Timișoara. Vineri, 24 iulie, pe seară, ne este prezentată povestea est-europeană a zmeului care le răpește și le mistuie în foc pe fetele din neamul Primilor Oameni și legendele occidentale despre cavaleri și dragoni se inspiră din aceeași istorie învăluită în mister.

Această poveste, însoțită de muzica originală compusă de trupa Peregrinii, va fi istorisită în stilul teatrului pirotehnic de Amor Flammis. Iar sâmbătă ne încântă privirele „Knightsdream, ultimul vis”, o poveste medievală despre destinul unui cavaler rătăcitor, a cărui viață pierdută pe câmpul de luptă poate fi întoarsă din drumul ei spre neant, o saga ce se transformă într-un basm gotic dintr-o altă lume. Un show pirotehnic narativ pe muzică live marca Peregrinii& Deep6Project.

Festivalul va găzdui și un concurs de bucătărie medievală, unde accentul se va pune în egală măsură pe arome și gust, dar și pe corectitudinea istorică a rețetelor: Ospățul Craiului Carol. Inclusiv bucătăriile în care se va prepara mâncarea sunt amenajate după tipicul medieval. În final, bucatele vor fi prezentate în cadrul unui banchet/ospăț.
Festivalul Medieval al Castelului Huniade se va desfășura timp de trei zile, în vechiul parc al castelului din Piața Huniade.

Participanți: grupurile de reconstituire istorică Hrafnabroethr, Compania Dragonului, Compania Ursului Brun, ȘoimanArt, Cercul Vânătoresc „Sf. Hubert”, Amor Flammis, Deus Vult, Straja Cetății Mediaș, Asociația Losonczy Istvan, Teutonii Transilvaniei, Vulturii din Țara Calatei și grupurile artistice Peregrinii, Deep6 Project.

Vineri, 24 iulie, se vor monta taberele și atelierele în curtea Castelului Huniade, realizând un muzeu, cu actori îmbrăcați în haine medievale, care respectă adevărul istoric.
Seara se va deschide evenimentul printr-un spectacol de foc și muzică, pentru 30 minute, la care participanții vor fi invitați în fața scenei, pe scaune, la distanță de 2m între ele.

Sâmbătă și duminică (25-26 iulie) vor fi zile pline pentru vizitarea atelierelor. În fața fiecărui atelier (tabără) se vor amplasa scaune, cu respectarea distanțării, unde oamenii vor fi invitați să ia loc și să vadă diferitele momente puse în scenă de actori (atelier pielărie, atelier caligrafie, bucătărie medievală, jocuri de societate medievale, etc). Corturile respectă interioarele din perioada medievală. Participanții au posibilitatea să pună întrebări și să aibă discuții cu istoricii. Se vor face prezentări de armament și costume. După fiecare astfel de incursiune în istorie, oamenii vor fi conduși către următorul eveniment, pentru a fi așteptați următorii vizitatori.

În interiorul taberelor va fi creat un ring de lupta, iar oamenii vor fi așteptați să se așeze pe scaune pentru a privi o reconstituire a unei bătălii sau a unui turnir.
De asemenea, sâmbătă seara vom încheia ziua cu spectacol de muzică și foc. Participanții vor fi rugați să se așeze în conformitate cu indicațiile organizatorilor, în ordinea intrării. Locurile nu se pot muta/apropia. Vă rugăm să NU UITAȚI MĂȘTILE ACASĂ!
T

oate reglementările de distanțare socială actuale vor fi respectate.
Vor exista 2 căi de acces, unde spectatorii trebuie să își lase datele de contact și numele și să accepte să le fie măsurată temperatura.

Program
Vineri
19:00 Deschiderea taberelor medievale Scena Menestrelilor
22:00 Muzică live – Peregrinii & Amor Flammis – „Dragonian”
Sâmbătă
Taberele medievale și arena de infanterie
12:00 Deschiderea taberelor medievale; începerea activităților atelierelor
13:00 Startul concursului de bucătărie istorică „Aromele Evului Mediu” (la piața medievală)
14:00 HRAFNABROETHR (Timișoara) – prezentarea echipamentului de călătorie în Evul Mediu Timpuriu
15:00 DEUS VULT (Oradea) – prezentarea culturii militare a Ordinului Cavalerilor Templieri
15:30 Pauza de masă
16:00 HRAFNABROETHR (Timișoara) – prezentarea tipurilor de coifuri medieval timpurii
17:00 CERCUL VÂNĂTORESC SFÂNTUL HUBERT – introducere în lumea vânătorii medievale, din preajma anului 1400
17:40 COMPANIA DRAGONULUI (Transilvania), COMPANIA URSULUI BRUN (București), STRAJA CETĂȚII MEDIAȘ (Mediaș) – „Ignis et Ferrum” : infanteria grea a Evului Mediu Târziu – prezentare de arme și armuri, demonstrații de formații de bătălie, lupte full contact în armură
20:00 OSPĂȚUL CRAIULUI CAROL – spectacol de banchet de curte, degustarea bucatelor, premierea concursului de bucătărie „Aromele Evului Mediu”, muzică și dansuri medievale
20:50 UN ATAC LA CEAS DE SEARĂ
21:10 EXECUȚIA TRĂDĂTORILOR
Arena de cavalerie
14:00 Concurs de tir cu arcul istoric
17:00 LOSONCZY ISTVAN HAG6YOMANYORZO ES SPORT EGYESULET – „Vitejii cetăților de margine”
18:40 Ciocnirea dintre răsărit și apus: cumanii și cavalerii teutoni, în veacul al XIII-lea – spectacol istoric cu lupte călare, cu TEUTONII TRANSILVANIEI, VULTURII DIN ȚARA CALATEI și ȘOIMANART
Scena menestrelilor
22:00 Concert PĂMÂNT
22: 40 Spectacol de teatru pirotehnic pe muzică live – PEREGRINII, DEEP6PROJECT – „Knightsdream, ultimul vis”
Duminică
Taberele medievale și arena de infanterie
12:00 Deschiderea taberelor medievale, începerea activităților atelierelor
13:00 Jocuri războinice, arrowsoft
14:00 Confruntări 3 vs 3 în sistem TAP FIGHT
15:30 GALA HMB – lupte full contact, în armură completă (1 vs 1 spadă și scut / profight / 1 vs 1 halebarde / buhurt)
17:30 – Decernarea premiilor și festivitatea de rămas bun
Arena de cavalerie
16:30 TEUTONII TRANSILVANIEI, VULTURII DIN ȚARA CALATEI – jocuri călare; întreceri de îndemânare între cavaleri, turnir nomad, proba sarazinului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.