Exproprieri și amânări! Cât ne costă în final realizarea variantei de ocolire sud a Timișoarei

242

Au trecut 10 ani de când timișorenii priveau cu sufletul la gură inaugurarea unei porțiuni de centură. Era tot o zi de vară călduroasă când primii kilometri de centură erau deschiși traficului în Timișoara. Atunci, optimiști, șoferii au sperat că lucrurile nu se vor opri și, pe lângă cei 12 kilometri construiți, va începe și construcția celor necesari închiderii inelului ocolitor. Anii au trecut, iar camioanele de mare tonaj tot prin oraș circulă, la fel și toți șoferii care nu au treburi în Timișoara, dar care nu au pe unde să o tranziteze.

După 10 ani de amânări, CNAIR a reușit, în sfârșit, să atribuie contractul pentru construire. Acum se fac exproprierile, iar proiectul de Hotărâre de Guvern se află în dezbatere publică până în 26 iunie. Documentul a fost deja aspru criticat pentru că are unele greșeli, cum ar fi lipsa anexei care arată clar pe unde trece centura.

Oricum, din document aflăm că, pe lângă suma de 272 de milioane de lei, cât costă cei 25 de kilometri de centură, se mai cheltuiesc și 31 de milioane de lei pentru exproprieri. Adică ajungem, noi toți, românii, să plătim peste 300 de milioane de  lei și 10 ani de așteptare.

Potrivit proiectului de act normativ: „Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național Varianta de ocolire Timișoara-Sud, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza Municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda, din județul Timiș, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA”.

Urmează ca din motivare să aflăm exact suma și numărul de metri pătrați. Ar reieși ca fiecare metru pătrat să fie vândut cu puțin peste 8 euro, deși în comunele din preajma Timișoarei terenurile se vând cu mai bine de 100 de euro/mp.

„Pentru prezentul proiect de act normativ este necesară suma de 31.883,12 mii lei, pentru un număr de 464 de imobile, în suprafață totală de 807.263 mp teren, astfel cum este prevăzut în Anexa nr. 2 la proiectul de act normativ”, mai aflăm de pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Primarii din Timișoara, Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda trebuie să înștiințeze oamenii care vor fi expropriați și să repartizeze sumele trimise de la București.

„Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la dispoziția proprietarilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii”, mai scrie în document.

Tot în proiectul de Hotărâre de Guvern apare și asumarea de responsabilitate pentru datele care sunt trecute aici, cum ar fi sumele propuse sau coridorul centurii, însă acestea nu au fost publicate pe site. Mai exact, au uitat să „încarce” o anexă.

„Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere  SA, răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. (…)

Suma de 31.883,12 mii lei, aferentă imobilelor prevăzute în anexa nr. 2 la proiectul de Hotărâre a Guvernului, rezultă din rapoartele de evaluare întocmite, în luna martie 2019, de către evaluatorul autorizat ANEVAR, domnul Belea Gheorghe, având legitimația nr. 10616, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 53/2011, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a acesteia”, apare în act.

Încă o veste proastă pentru centură

Nici măcar nu a început șantierul, că deja autoritățile au anunțat o amânare. Proiectul construirii centurii Timișoarei va suferi modificări,  urmând ca noua variantă să ofere legături către unele localități, după cum au cerut autoritățile locale.

Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat într-o vizită în Arad, luna aceasta. Referitor la stadiul realizării centurii, Cuc a declarat că se înregistrează o întârziere în etapa de depunere a proiectului tehnic de către firma care îl realizează, pentru că s-au adus modificări proiectului inițial.

„Așteptăm să depună proiectarea constructorul care a câștigat licitația. S-a prelungit un pic perioada de depunere a proiectării pentru că au fost câteva unități administrativ-teritoriale care au dorit să aibă descărcări din această centură în comunele respective și trebuie să ținem cont și de acest aspect, pentru că sunt orașe, comune care se vor dezvolta și nu trebuie restricționate de la accesul spre această centură. De asta s-a îngreunat un pic, pentru că se va modifica proiectul”, a declarat ministrul.

Constructorul, Tirrena Scavi, are la dispoziție 6 luni pentru a întocmi proiectul tehnic și 2 ani pentru a finaliza cei peste 25 de kilometri ai variantei de ocolire a Timișoarei. Costul centurii se ridică la 320 de milioane de lei, iar o parte din bani au fost alocați deja din bugetul CNAIR pentru investiție.

Potrivit planului inițial, viitoarea șosea ocolitoare ar fi avut câte o bandă pe sens, 12 poduri și pasaje și mai multe intersecții. Acum s-ar putea să apară mai multe sensuri giratorii pentru legăturile cu satele și comunele din preajmă.

În paralel cu exproprierile, se execută și proiectul tehnic. Munca propriu-zisă ar fi trebuit să înceapă din martie. Urmează să vedem când se va și întâmpla minunea…

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ