Exemplu demn de urmat! Orașul din vest unde traficul din zona centrală va fi mutat în subteran printr-o rețea de pasaje. VIDEO

386

Administrația Robu ar trebui sa ia exemplu de la partenerul de alianță, Oradea, unde se implementează un nou proiect pe fonduri europene. Este vorba despre realizarea unui complex de pasaje care vor reduce poluarea și aglomerația. Traficul rutier din apropierea Cetăţii Oradea va fi dirijat în subteran prin construcţia unor pasaje, iar zona de la suprafaţă va deveni pietonală, legând Cetatea Oradea de Piaţa Unirii.

Amprenta se pune pe transportul ecologic, cu tramvaie și autobuze electrice, și pe cel pietonal. Traficul auto nu este pe primul plan, ca la Timișoara, tocmai pentru că doar reducând circulația mașinilor se pot reduce emisiile de noxe.

Contractul pentru pasaje a fost semnat deja de primarul Ilie Bolojan.

„Coridorul de mobilitate urbană durabilă Piața Emanuil Gojdu – Vasile Alecsandri, Oradea” cod SMIS 126216, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, va transforma o zona din Oradea într-un spațiu prietenos cu mediul.

Valoarea totală a contractului este de 111.161.126,17 lei (TVA inclus), din care 70.533.098,05 lei este valoarea totală eligibilă. Din suma totală, 59.953.133,34 lei (reprezentând 85%) este valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, iar 9.169.302,55 (13%) este valoare suportată de către statul roman. Cofinanțarea proprie a beneficiarului este de 1.410.662,16 lei (2%), la care se adaugă cheltuieli neeligibile în valoare de 38.889.756,12 lei”, se arată în proiect.

Durata contractului de finanțare este de 89 luni de la semnarea acestuia.

Obiectivul general al proiectului constă în reducerea emisiilor de carbon în Municipiul Oradea prin crearea unui coridor de mobilitate urbană durabilă din Piața Emanuil Gojdu – Vasile Alecsandri, printr-o abordare integrată bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Oradea.

„Obiectivele specifice ale proiectului sunt: creșterea estimată a numărului de pasageri transportați în cadrul sistemelor de transport public de călători extinse, scăderea anuală a gazelor cu efect de seră, crearea de benzi separate pentru mijloacele de transport public pe o lungime totală de 990 ml, achiziția de 4 autobuze hibride noi care vor tranzita benzile dedicate create prin prezentul proiect, modernizarea și extinderea zonelor pietonale în suprafață totală de 16.349,74 mp pe traseul coridorului de mobilitate urbană, modernizarea/reabilitarea liniilor de tramvai pe o lungime de 0,512 km linii tramvai cale dublă, respectiv 1,024 km linii tramvai cale simplă”, aflam de la Primăria Oradea.

În timp ce orădenii investesc în proiecte ecologice, Primăria Timișoara cheltuie tot mai mulți bani pentru a crea poduri și artere de circulație rutiera. Pietonii și bicicliștii din orașul de Bega nu se vor bucura prea curând de proiecte pentru ei.

 

Coridor mobilitate urbană Piața Gojdu

La începutul acestei săptămâni, primarul Ilie Bolojan a semnat contractul de finanțare din fonduri europene a proiectului privind coridorul de mobilitate urbană Piața Gojdu – V. Alecsandri, care include și pasajele subterane din Centrul Civic. O simulare 3D a acestora găsiți în clipul atașat. Mai multe amănunte privind acest proiect, aici:
http://www.oradea.ro/stiri-oradea/a-fost-semnat-contractul-de-finan-539-are-pentru-proiectul-coridorului-de-mobilitate-urbana-durabila-pia-539-a-emanuil-gojdu-vasile-alecsandri

Publicată de Primăria Oradea pe Joi, 13 Decembrie 2018

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.