0.1 C
Timișoara
luni 4 noiembrie 2024

Europarlamentarul timişorean Maria Grapini, solicitare în plenul Parlamentului European pentru reîntregirea familiei Bodnariu!

„Sunt mamă și nu pot crede că cineva poate iubi mai mult copiii decât părinții naturali” – în plenul Parlamentului European, europarlamentarul timişorean Maria Grapini a solicitat Comisiei Europene să apere drepturile familiilor europene care au ales să trăiască în altă țară, care nu este în UE. Caz concret: familia Bodnariu!

„În țara mea, familia este foarte importantă! Atât cazul familiei Bodnariu cât și alte cazuri similare ale altor familii din România care trăiesc în Norvegia au făcut înconjurul lumii, stârnind revolta a milioane de oameni datorită modului în care au acționat autoritățile norvegiene”, a afirmat Maria Grapini.

Maria GrapiniMaria Grapini a cerut Comisiei să apere cetățenii europeni în conformitate cu tratatul și interesul superior al copilului, așa cum este prevăzut în Carta Drepturilor Fundamentale ale Copilului, să solicite autorităților norvegiene explicații și să sprijine reîntregirea familiei Bodnariu.

Atât România cât și Norvegia au semnat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și aceste drepturi trebuie să fie respectate în aceeași măsură, a explicat Maria Grapini. „Autoritățile norvegiene au recurs la măsura finală, au luat copiii fără o anchetă socială, supraveghere, evaluare. Familia Bodnariu are cinci copiii, cum de nu a existat nicio atenționare la primul copil, la al doilea, până la al cincilea, privind modul de creștere”, spune europarlamentarul timişorean (foto Facebook Maria Grapini Europarlamentar).

Maria Grapini a arătat că modul în care au fost luați copiii le-a creat o dublă traumă atât prin despărțirea de părinți cât și prin separarea copiilor în mai multe familii: „Sunt mamă și nu pot crede că cineva poate iubi mai mult copiii decât părinții naturali. Din acest motiv solicit Comisarului responsabil să se implice pentru reîntregirea familiei Bodnariu”.

Sute de timişoreni s-au adunat, zilele trecute, în faţa Prefecturii Timiş, la un miting de solidaritate cu familia Marius şi Roth Bodnariu, ai cărei cinci copii au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet. Asemenea acţiuni au avut loc şi în alte oraşe din ţară, dar şi în străinătate.

„În 16 noiembrie 2015, Protectia Copilului (Barnevernet) a luat cele două fete de la școală, fără informarea părinților. Câteva ore mai târziu, funcționarii de la Protecția Copilului au venit la domiciliul familiei Bodnariu și, în lipsa tatălui care se afla la serviciu, au preluat cu forța și pe cei doi băieți ai familiei, lăsând-o pe mama cu mezinul de trei luni. A doua zi, 17 noiembrie 2015, față de familie s-a mai luat o măsură, susceptibilă de a fi abuzivă. Reprezentanții Protecției Civile s-au prezentat la reședința familiei, însoțiți de patru polițiști, fără niciun document oficial și au luat copilul de trei luni, declarând că mama este periculoasă. Pe de altă parte, tatăl a fost arestat sub acuzația de abuz asupra copilului”, a comunicat recent Avocatul Poporului din România, care s-a implicat în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cea mai mare fermă din Europa se deschide în vecinătatea Banatului

O comună din România construiește cea mai mare fermă din Europa. Vor fi locuri de muncă iar tehnologia va fi una foarte modernă. În comuna...

Un bicilist, victima unui accident, în Timiș

Un bicilist cu vârsta de 52 de ani a fost izbit de o mașină pe un drum din Timiș. S-a întâmplat pe DJ 691...

Citește și :