Eugen Bunaru a reușit Exercițiile de Apropiere

550

Oare ce poate fi între Eduard Pamfil și Nora Iuga? Dar între anul 1992 și anul 2015? Pentru cine are cunoștință de munca de Sisif a scriitorului Eugen Bunaru misterul nu este prea bine mascat. Omul de știință complex ce a strălucit în multe domenii ale cunoașterii, Eduard Pamfil, a fost dublat de un muzician cu mare har. Dar puțini au cunoscut latura sa de scriitor și poet. Toate datele cunoascute sau mai ascunse au fost aduse în discuție în primul din interviurile, din punct de vedere cronologic, din uriașul volum ce adună la un loc munca de peste două decenii a poetului Bunaru. Iar tot cronologic scriitoarea Nora Iuga a fost ultima ce a răspuns curiozităților autorului. Deci între cei doi se afla 85 de alți oameni de cultură, literați, muzicieni, critici. Cele două repere anuale sunt anii între care au fost adunate toate interviurile ce au apărut an după an în revista Orizont. Acum a sosit momentul ca toate aceste crâmpeie de viață culturală să fie reunite într-un singur volum.

Și acestă carte se numește cum altfel decât „Exerciții de Apropiere” căci sunt în adevăr un model de apropiere lină de sufletul unui om. Întrebările nu sunt abrupte sau inutil agresive. Se preferă dialogul lejer decât controversele sau tonul acid.

Se poate spune că între autorii pomeniți la început mai sunt aproape șase sute de pagini. Adică un „cărțoi” cum a fost numit de mai mulți vorbitori. Volumul de interviuri poate fi considerat chiar și un manual de tehnică a purtării unei discuții cu finalitate jurnalistică. Interviul ca specie literar-ziaristică este în continuare extrem de actual. În acest mod se pot cunoaște oamenii prin intermediul hârtiei tipărite. Tomul nu se poate citi ca un best seller, dintr-o suflare. Dar câte două-trei interviuri pe zi pot fi doza optimă de a parcurge un astfel de volum.

Criticul literar Cornel Ungureanu dar și scriitorul Viorel Marineasa au scos în evidență caracterul de documentar al vieții scriitoricești din Banat ce poate fi consultat ca o istorie literară. Ioan Groșan a evidențiat acribia lui Bunaru de a duce la bun final un astfel de demers. Dânsul, în două decenii precis, ar fi pierdut măcar jumătate din interviuri.

Profesorul Ion Pop, de la Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj, a arătat că acest volum se adresează întregii mișcări literare din țară, nu doar zonei de vest.

Eugen Bunaru a reușit o lovitură pe piața de carte. Volumul este o operă de artă chiar și doar prin coperta-colaj de portrete în maniera lui Modigliani. Dar în modestia dânsului consideră că acest volum are de fapt 85 de autori diverși pe care doar i-a adunat impreună.

LitVest este primul festival major care se desfășoară după desemnarea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii. Ca instituție care a transformat orașul în Capitala lecturilor publice, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” va puncta… ca la carte momentul. Zilele urmatoare va continua seria de evenimente.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Scriitori născuți pe data de 4 ianuarie - Recomandari de carte, recenzii, citate Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.