Emoții în vest! UTA și Poli oferă un nou episod din așteptatul derby

131

Ultimele zile ale lunii aprilie aduc cel mai așteptat meci al returului în eșalonul secund, derbyul UTA – Poli. Episodul primăverii se joacă în premieră la Șiria, cu violeții în postura echipei mai bine clasate.

Încă o zi ne desparte de așteptatul derby vestic din Liga a II-a, UTA – ASU Politehnica. Cel de-al doilea episod dintre cele două echipe se va disputa pe stadionul „Otto Greffner” din Şiria, marți, de la ora 17, și va ca de obicei atrage un interes crescut în rândul fanilor celor două tabere.

Aparent este un joc important doar pentru UTA, care este implicată în lupta din subsolul clasamentului; însă orgoliile şi ambiţia unui Poli – UTA întrec importanța oricărui obiectiv. Un derby de acest gen ușurează misiunea antrenorilor în a-și motiva elevii.

„Va fi, cu siguranţă, un meci greu. Lotul actual al UTA-ei e compus, în majoritate, din jucători tineri, care sunt dornici să demonstreze, să se impună. E o echipă de tradiţie, aşa cum suntem şi noi, iar aceste jocuri sunt întotdeauna mai speciale. Băieţii noştri s-au pregătit însă foarte bine, astfel că suntem foarte încrezători şi ne dorim să obţinem marţi toate cele trei puncte. Nu ştiu dacă domnul Ionuţ Popa ne poate surprinde cu altceva decât cu experienţa lui”, a punctat Antonio Foale, tehnicianul de pe banca lui Poli.

La ora partidei, ASU Politehnica este ocupanta locului 7 în Liga a II-a, cu 47 de puncte, în timp ce UTA este cinci locuri mai joc, cu 35 de puncte. Partida UTA – ASU Politehnica are loc marți, ora 17, în direct pe Digi Sport.

Interesul crescut manifestat la nivelul suporterilor a fost anulat de anunțul gazdelor partidei care vor acorda doar 70 de tichete fanilor timișoreni. Violeții promit că vor fi în număr mai mare pe arena din Șiria…

În runda intermediară ce începe marți va evolua și Ripensia Timișoara. Roș-galbenii conduși de Ciprina Urican au meci greu miercuri, ora 11, la Balotești. Un rezultat pozitiv le-ar mări șansele bănățenilor de a-și asigura salvarea de la retrogradare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.