Elena Ceauşescu „reloaded” va candida la preşedinţie

248

La fix 30 de ani după căderea comunismului, Elena Ceauşescu va candida la preşedinţie. Nu e România o ţară specială? Sau Viorica Dăncilă nu e reîncarnarea Elenei Ceauşescu, poate că e chiar mai rău. Poate e doar reîncarnarea Suzanei Gâdea, a Alexandrinei Găinuşe, a Linei Ciobanu sau a Anetei Spornic etc. Din păcate, fantomele, reîncarnările, pricolicii politici nu pot fi verificaţi la ADN. Deci, pe Viorica Dăncilă nu o vom putea „localiza” ştiinţific.

Tinerii corporatişti de azi au, în sfârşit, cu cine vota. Cu mam’mare a PSD. Trebuie să admitem că PSD e, la rândul lui, prelungirea nepermis de întârziată a PCR. Cei 4 milioane de membri ai PCR, împreună cu familiile lor, adică mai bine de 10 milioane în 1989, continuă să distorsioneze, să arunce în aer viaţa celorlalţi români, neînscrişi în partid, necolaboratori ai Securităţii, urmaşi ai deţinuţilor politici din anii ’40-’60, precum şi viaţa tinerilor născuţi în ultimii 40 de ani. PSD ar mai avea vreo 500.000 de membri, plus familiile lor, adică vreo 2-3 milioane de alegători captivi.

În ţări din America de Sud, din America Centrală, din Africa şi din Asia, când lucrurile merg foarte rău, e adusă la putere o femeie. Era cât pe ce să se întâmple şi în America de Nord, în SUA, cu Hillary Clinton. Noroc cu Donald Trump. PSD nu a avut până acum niciodată un lider femeie. Şi cu atât mai puţin un prim-ministru femeie sau o candidată la alegerile prezidenţiale. E o zi mare pentru toţi cei care îi detestă pe urmaşii comuniştilor, adunaţi într-o gaşcă ultraoportunistă, un partid. Avem semnul major că sfârşitul acestei adunături toxice nu e departe.

Propulsată de condamnatul cu executare Liviu Dragnea, marioneta Viorica Dăncilă contribuie astfel decisiv la venirea democraţiei pe plaiurile Mioriţei. Şi contribuţia ei va fi recunoscută de istoricii de mâine. Satisfacţia de pe faţa ei de mască veneţiană va fi o bună imagine pentru agonia atât de lungă a comunismului în România. Are vreo şansă Viorica Dăncilă să intre în turul doi al prezidenţialelor sau chiar să câştige preşedinţia României? După toate câte le-au îndurat de peste 70 de ani românii, întrebarea poate fi reformulată astfel : se va arunca o majoritate de români în cap de dragul urmaşilor comuniştilor, corupţi, incompetenţi, organizaţi într-o bandă de răufăcători? Desigur, mulţi membri PSD vor fi obligaţi să se trezească urgent din picoteala în care s-au complăcut.

Trăim zile istorice. Interpusa lui Liviu Dragnea în postul de prim-ministru, după ce s-a făcut aleasă „sub şantaj” preşedinte PSD (pe melodia „dacă nu mă alegeţi, demisionez şi pierdeţi guvernarea!”), merge mai departe: s-a instalat candidată la alegerile prezidenţiale din nefericita noastră ţară.

Va mai fi cadidată Viorica Dăncilă şi în luna noiembrie? Depinde doar de orgoliul lui Călin Popescu Tăriceanu şi al ALDE, parteneri la guvernare ai PSD, fără de care majoritatea sare în aer. Vom afla dacă Tăriceanu şi ALDE sunt măcar câteva procente liberali, chiar urmaşi ai duplicitarilor Dan Amedeo Lăzărescu şi Mircea Ionescu-Quintus, sau sunt doar pesedişti sub acoperire. Pentru că, în România, în multe domenii, ca în reclama la prezervative, foarte mulţi ies în public acoperiţi. Până mai ieri, Liviu Dragnea şi PSD şi-au bătut joc de lume oferind-o pe Viorica Dăncilă prim-ministru, inclusiv şase luni la preşedinţia rotativă a UE. De acum încolo, pentru alte câteva luni, românii sunt cei care-şi vor bate joc de PSD şi de candidata lor atomică la prezidenţiale.

PSD seamănă cu el însuşi. Cu ajutorul neprecupeţit al Vioricăi Dăncilă din Teleorman. Dar nu e deloc exclus ca bătălia pentru obţinerea candidaturii „stângii” abia să înceapă. Nici Gabriela Firea, nici Călin Popescu Tăriceanu şi nici Victor Ponta nu şi-au spus ultimul cuvânt. Decât dacă nu cumva au decis să renunţe la politică şi să se ducă la mănăstire. Spre mulţumirea deplină a Vioricăi Dăncilă, această Elena Ceauşescu rediviva.

LĂSAȚI UN MESAJ