Între atâtea mizerii securistice sau securistoide, fraudarea alegerilor de către Traian Băsescu, folosirea în dispreţul legii a arhivei SIPA împotriva magistraţilor, o lume politică şi o elită intelectuală de toată jena amândouă, greu să mai găseşti o speranţă, vreo lumină, vreun sens. Zilele acestea se dau probele de aptitudini la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucureşti şi, foarte probabil, şi la alte licee de artă din oraşe mari. S-a creat destul de repede o nouă modă: copiii vor să se facă pictori ca Adrian Ghenie. După ce au vrut să se facă atleţi ca Lia Manoliu, gimnaşti ca Nadia Comăneci, tenismeni ca Ilie Năstase sau Simona Halep, fotbalişti ca Gică Hagi, ziarişti ca generaţia de după 1990 care părea că aduce democraţia pe plaiurile noastre, azi copiii vor să se facă şi pictori ca Adrian Ghenie, cel mai scump pictor român din toate timpurile.
Adrian Ghenie s-a născut la Baia Mare în 1977, şi-a făcut studiile la Cluj, trăieşte şi lucrează astăzi la Berlin. Izbânzile sale comerciale aiuritoare – milioane de euro la marile case de licitaţii anglo-saxone – au fost primite mai întâi cu specifica reticenţă cârcotaşă românească, pe modelul că, „dacă suntem români, suntem sau escroci, sau proşti”. Sau încercăm prin diferite metode neortodoxe să ne fentăm destinul advers sau ostil. Dar „loviturile” comerciale ale tânărului artist clujean s-au repetat, Adrian Ghenie a confirmat de mai multe ori. Conaţionalii noştri s-au uitat mai serios, mai atent la picturile acestuia. Şi au descoperit că sunt totuşi ieşite din comun, cu totul neobişnuite. Cel puţin. Dacă nu cumva, poate, geniale.
Adrian Ghenie n-a apărut din neant. Se pare că l-a avut profesor pe Cornel Brudaşcu, un artist, un pictor născut în Sălaj dar trăitor la Cluj dintotdeauna, el însuşi în afara normelor cunoscute ale mediocrităţii. Un vizionar. Care recent a expus la Tate Gallery, la Londra, într-o întreagă sală, în indiferenţa totală a presei româneşti, preocupată de politică până dincolo de saţietate. Sunt câteva locuri în care contează cu adevărat să expui, vreo trei-patru în lume, iar Tate Gallery e unul dintre ele. Nu e încă destul de clar dacă Cornel Brudaşcu i-a fost profesor lui Adrian Ghenie la Institutul de Artă sau doar prin prezenţa sa greu de ignorat în Clujul artistic. Un merit esenţial în succesul fără egal pentru un artist din România i se atribuie criticului, curatorului şi negustorului de artă Maria Rus Bojan. Vom afla detalii în anii următori, pentru că reuşitele artistice şi comerciale ale lui Adrian Ghenie nu se vor opri mâine. Şi, de altfel, el nu e chiar singur. Tot doamna Maria Bojan e cea care a reuşit să-l readucă în atenţie pe maestrul Cornel Brudaşcu (un „babist” din Cluj) la cei aproape 80 de ani ai săi. Cota lui Brudaşcu a explodat şi ea. Pe lângă tânărul artist Adrian Ghenie, Maria Bojan i-a mai pus în circulaţie şi pe Victor Man sau Ciprian Mureşan. Iar recent l-a preluat în „ecuria” sa şi pe tânărul Alin Bozbiciu (27 de ani).
Începând din 1990, preţurile pentru arta modernă şi contemporană au luat-o razna. Cei mai scumpi pictori şi sculptori – Pablo Picasso, Vincent Van Gogh, Henri Matisse, Gustav Klimt, Paul Gauguin, Claude Monet, Mary Cassatt, Berthe Morisot, Edgar Degas, Constantin Brâncuşi, Amedeo Modigliani, Alberto Giacometti… –, artişti americani de după război – Mark Rothko, Jasper Johns, Jackson Pollock, Willem de Kooning – sau artişti foarte recenţi – Andy Warhol, Jean-Michel Basquiat, Yoshitomo Nara, Keith Haring, Zeng Fanzhi, Peter Doig etc. se vând la zeci şi sute de milioane de dolari. Recent, piaţa s-a mutat în Asia, China a depăşit SUA la vânzări, India creşte constant. De altfel, se pare că unul dintre colecţionarii fideli ai lui Ghenie e chinez.
Succesul lui Adrian Ghenie pe piaţa de artă mondială nu e unul izolat. În ultimii 30-40 de ani, fenomene precum cele ale lui Georg Baselitz, Anselm Kiefer, Miquel Barceló, Damien Hirst (n. 1965) au tot apărut. Lucrările acestor artişti în viaţă se vând la sute de mii şi milioane de euro. Şi mai sunt încă mulţi alţii. În ultimii ani, cei mai mulţi scump plătiţi sunt artişti chinezi. Tinerii absolvenţi ai liceelor sau ai institutelor de artă ar trebui să-şi orienteze studiile şi pregătirea practică şi spre China sau India, nu numai spre aproape „depăşitul” Occident. Marile realizări în domeniul artei, în pictură, sculptură, arte decorative, nu pot apărea fără o şcoală foarte temeinică. Iar de preferinţă şcoala ar trebui făcută pe acolo pe unde trece istoria, viitorul.