9.1 C
Timișoara
miercuri 4 martie 2026

Educația începe din farfurie: „Jurnalul lui Tim” ajunge la elevii Școlii Gimnaziale Dacia din Oradea

Proiectul educațional „Jurnalul lui Tim”, dedicat combaterii risipei alimentare în rândul copiilor, a ajuns astăzi la Școala Gimnazială Dacia din Oradea, unde a fost organizat un atelier interactiv cu participarea a 24 de elevi. Inițiativa este susținută de Comtim România, în calitate de partener principal, și se desfășoară cu sprijinul Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) România – chef Nicolae Pop (ManagEvent & D’ALE PORCULUI), chef Răzvan Pop (NOX).

Atelierul a fost conceput ca o experiență practică și educativă, adaptată vârstei copiilor, prin care aceștia au descoperit ce înseamnă risipa alimentară, care sunt cauzele ei și, mai ales, ce soluții simple pot aplica zi de zi pentru a reduce cantitatea de mâncare irosită. Elevii au aflat informații utile despre obiceiuri alimentare sănătoase, importanța planificării meselor și au fost încurajați să privească resturile alimentare ca pe o resursă, nu ca pe un deșeu.

Un moment apreciat de participanți a fost sesiunea dedicată rețetelor creative realizate din resturi de mâncare, unde copiii au învățat cum pot transforma alimentele rămase în preparate gustoase, economice și prietenoase cu mediul.

„Jurnalul lui Tim” este un proiect educațional care își propune să construiască, încă din școală, o relație responsabilă cu mâncarea, contribuind la formarea unor viitori consumatori informați și conștienți de impactul alegerilor lor.

„Risipa alimentară este o problemă reală, cu efecte sociale și de mediu majore. Educația copiilor este una dintre cele mai eficiente soluții pe termen lung, iar «Jurnalul lui Tim» reușește să transmită mesaje importante într-un mod accesibil și atractiv pentru cei mici.” a transmis Hana Csaszar, presedinte Banca Pentru Alimente Timisoara.

„Susținerea acestui proiect face parte din angajamentul nostru de a contribui activ la educația pentru sustenabilitate. Credem că schimbarea începe prin informare și implicare, iar copiii sunt adevărați ambasadori ai unor obiceiuri responsabile în familie și comunitate.” Cristina Bodea, Director de Sustenabilitate Comtim România.

„Bucătăria înseamnă respect pentru ingrediente. Prin astfel de ateliere, îi învățăm pe copii că fiecare aliment are valoare și că, prin creativitate, putem reduce risipa și crea preparate delicioase din ceea ce avem deja.” ne-a transmis reprezentantul ANBCT România – Nicolae Pop.

Proiectul „Jurnalul lui Tim” va continua și în alte unități de învățământ, cu scopul de a sprijini educația pentru un consum responsabil și de a contribui la reducerea risipei alimentare în România.

Contact presă: Hana Csaszar, Președinte Banca Regională pentru Alimente Timișoara, timișoara@bancapentrualimente.ro; 40 731 021 291.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte subiecte :

Citește și :