Echipa câștigătoare pentru Timișul european

87

Lista propusă de PNL Timiș pentru alegerile din 6 decembrie este varianta ideală de echipă câștigătoare. O îmbinare perfectă între experiență și tinerețe. Experiența este dată de parlamentarii deja cunoscuți, care au sprijinit județul Timiș și municipiul Timișoara în ultimii 4 ani.

La Senat lista este deschisă de senatorul Alina Gorghiu, vicepreședinte al Senatului, un parlamentar cu o vastă experiență la București, care a susținut proiectele locale și care s-a luptat pentru investițiile din Timiș. Locul 2 la Senat este ocupat de tânărul om de afaceri Ionut Gaiță, un model pentru cei din generația sa, un om care a plecat de jos și a construit prin muncă o afacere privată renumită deja în toată zona de vest a țării.

La Camera Deputaților, lista îl are pe prima poziție pe rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof dr. Marilen Gabriel Pirtea, în prezent vicepreședinte al Camerei Deputaților, cel care în mandatul 2016-2020 s-a implicat activ în problemele județului, având în același timp poziții tranșante și multe inițiative legislative și luări de cuvânt. Locul 2 la Camera Deputaților i-a revenit actualului deputat Ben-Oni Ardelean, vicepreședinte PNL național, unul dintre cei mai activi parlamentari din țară, cunoscut și în străinătate pentru inițiativele sale în domeniul politicii externe. Locurile 3 și 4 sunt ocupate de Cosmin Șandru, liderul Tineretului National Liberal Timiș, și Claudiu Chira, vicepreședinte TNL pe țară, iar pe poziția 5 este consilierul județean Ciprian Bogdan, consilier europarlamentar.

„Am avut foarte puțin timp la dispoziție să facem aceste liste pentru alegerile parlamentare, dar nu mă pot plânge că ne-a fost greu. Am reușit să organizăm o competiție internă la care au fost invitați toți membrii care s-au simțit îndreptățiți să își depună candidatura pentru alegerile parlamentare. Am avut 24 de candidati înscriși și, în urma unei dezbateri interne, a unui vot dat în forul primarilor și apoi în Biroul Permanent Județean, am ajuns la această variantă a listei cu care sunt convins că vom avea succes. Criteriile folosite pentru a stabili ordinea pe liste nu au fost inventate de cineva, ci au fost alcătuite în urma unor studii sociologice și a unor focus grupuri în urma cărora am aflat așteptările timișenilor.

Nu vreau să intru aici în detalii, dar majoritatea au optat pentru o combinație între experiență și tinerețe, aceste caracteristici fiind cele mai apreciate de oameni. Acesta este motivul pentru care ne-am făcut o grilă de selecție, al cărei rezultat a fost lista care a fost depusă miercuri. Nu avem emoții în privința rezultatelor alegerilor pentru că suntem siguri că am făcut alegerea corectă, alegerea care răspunde exact așteptărilor locuitorilor din județ. Acesta este noul mod de lucru, noul mod de a face politică în PNL Timiș. Tot ce facem, toate deciziile pe care le luăm vin ca răspuns la așteptările oamenilor”, spune președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș.

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ