Cu cele două noi spectacole ale lunii decembrie – În calea celor vii, dedicat vieții și operei lui Lucian Blaga, spectacol programat în 23.12, la Studio UȚU și Scriitoarea de Ella Hickson (coproducție TNTm – TAM Sf. Gheorghe), a cărui premieră timișoreană va avea loc la Atelierele Fabrica de decoruri în 28.12, Teatrul Național din Timișoara va închide în scurt timp anul 2025.
În același timp, sfârșitul acestui an reprezintă o etapă de bilanț, căci iată, au trecut 20 de ani de când echipa Teatrului Național, condusă de Ada Hausvater, a transformat Naționalul timișorean într-un real exemplu de bune practici artistice și manageriale, la nivel național.
La prima vedere, în cifre, acești 20 de ani însumează 184 de spectacole create și jucate pe scenele sale – inițial o singură scenă, din 2008, două scene, iar din 2009, trei scene – o realizare unică, în sine. Acest număr, însă – 184 – conține în el numeroase vieți dedicate Teatrului Național.
Este o realitate incontestabilă faptul că acești 20 de ani au însemnat viziune și construcție:
construcție de echipă, în primul rând, căci Teatrul Național din Timișoara a format, în timp, o echipă artistică, tehnică și administrativă sudată, consolidată în termenii profesionalismului și centrată în jurul scenei, cu alte cuvinte, în jurul Spectacolului și al Spectatorului, dar și construcție de structură, căci managementul Teatrului Național, păstrat în permanență în spiritul și litera legii, s-a bazat pe principiile profesionalismului, ale identității integratoare și ale contactului permanent cu educația și cu civismul activ.
Redefinirea și afirmarea personalității și a amprentei identitare a Teatrului Național reprezintă un aspect esențial al construcției sale în acești 20 de ani – prin asumarea spectacolului modern ca marcă de identitate, prin construcția profilului trupei de actori și prin performanța echipei tehnice de scenă, prin inițiative punctuale în care teatrul devine un factor de dezvoltare culturală, civică, socială și urbană, dacă ar fi doar să amintim celebrul – la vremea respectivă – Atelier Identitate (2018 – 2019), Concursul Național de Dramaturgie (2005 – 2021), proiectele privind îmbătrânirea (Art of Ageing, 2015), proiectele dedicate comunității de persoane cu dizabilități de auz (Central Park – Vocile orașului, 2019 – 2022) sau a adolescenților cu dizabilități neuropsihice și locomotorii (Viitorul copiilor / Future of the children, 2022 – 2023) etc.
În toți acești ani, Teatrul Național și-a propus – și a reușit – să își provoace publicul, să îl facă atent și curios atât față de poveștile construite în sala de teatru, cât și, prin racord la istoriile personale ale fiecărui spectator în parte, să îi crească receptivitatea față de lume și față de propria evoluție intelectuală și spirituală. Acesta a rămas – mai mult decât un obiectiv urmărit cu obstinație – un principiu de bază al Naționalului timișorean.
De altfel, dezvoltarea continuă a definit identitatea acestui teatru care și-a împins limitele tot mai departe, în dorința de a atrage spre teatru publicul tânăr. Recuperarea în cheie contemporană a unor texte majore – Trei surori, Viața e vis, Hamlet, Rinocerii, Anna Karenina, și atâtea altele – a mizat cu succes pe gândul că oamenii zilei de astăzi, cu un accent deosebit pe oamenii tineri, trebuie să regăsească în spectacolul de teatru temele și formele care vor răspunde cel mai bine orizontului lor, problemelor lor, gustului lor estetic și că, asumându-le, își vor lărgi limitele percepției, devenind, astfel, mai bine echipați ca „oameni ai cetății”.
În toamna anului 2005 începea, așadar, nu doar construcția unei echipe, ci și viziunea unui teatru ce paria pe evoluție. Scena clasică, à l’italienne, singura la vremea respectivă, restricționa repertoriul la un anumit tip de spectacole, ceea ce făcea ca un spațiu de joc alternativ, echipat pentru spectacolul contemporan de teatru, să fie nu doar esențial, ci absolut necesar. Din acest vis s-a născut, în anul 2008, Sala 2 – fostul manej imperial, rătăcit, parcă, în mijlocul unui parc cu nume predestinat, Parcul Civic, dar, și el, oarecum ieșit de pe traseul principal și din istoria orașului. Și pentru că actorii din trupa teatrului exersau tot mai mult un tip de spectacol intimist, de proximitate cu spectatorul, în anul 2009, Teatrul Național a deschis sus de tot, la ultimul etaj, o mică sală de spectacole, inițial dedicată experimentului. Succesul de care s-a bucurat acel loc, cunoscut astăzi ca Studio UȚU, încă de la prima reprezentație cu spectacolul Aeroport, a transformat instantaneu spațiul în cea de-a treia sală a teatrului. Iar spectacolul Aeroport se joacă și astăzi, la finalul anului 2025, în aceeași distribuție.
Considerând sistemul teatral un sistem viu, flexibil, dar, totodată, încadrând toate inițiativele artistice, de producție și administrative într-o structură procedurată, în acord cu legislația, Teatrul Național din Timișoara a dobândit toate instrumentele necesare pentru a construi pe baze solide un parcurs impecabil, în care oamenii au învățat să lucreze împreună, să se responsabilizeze și, mai ales, să pună în centrul preocupărilor lor profesionale, Spectacolul.
Evoluția acestui teatru se poate măsura în cifre, dar calitatea acestei evoluții înseamnă mult mai mult decât atât. Aflat într-un con profund de umbră la preluarea mandatului, nu doar pe plan național, ci inclusiv în orașul pe care se presupunea că îl reprezintă, Teatrul Național și-a modificat radical paradigma de vizibilitate și de impact. Repertoriul încadrează titlurile fiecărei stagiuni în programe care cartografiază și răspund diversității beneficiarilor. Teatrul Național a inclus în infrastructura teatrală a României două săli noi de spectacol, devenind, totodată, un pionier în reconversia culturală, recuperând pentru teatru fostul manej imperial, parte a vechiului bastion Maria Theresa.
Nu mai puțin, Teatrul Național din Timișoara a construit Atelierele Fabrica de decoruri, prima linie profesională de producție de decoruri de teatru. Cu enorm de multă bucurie, oparte din spațiile generoase ale Fabricii de decoruri a devenit spațiu de joc în Anul Capitalei Europene a Culturii și, din nou, anul acesta, pentru două dintre premierele stagiunii – Cântăreața cheală de Eugène Ionesco și Scriitoarea de Ella Hickson.
Și dacă vorba Culegi ce ai semănat are și un sens pozitiv, lipsit de uzuala sa nuanță intimidantă, atunci asta i s-a întâmplat și Teatrului Național: recunoaștere la nivel internațional – statul francez, prin Ministerul Culturii și Comunicării, i-a conferit Adei Hausvater – manager al Teatrului Național din Timișoara, regizor, doctor în teatru, conferențiar universitar și senator de onoare al Universității de Vest Timișoara – titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor. Anterior acestei onorante distincții, Teatrului Național îi fusese acordat Premiul Cultural Europa, pentru contribuţia la dezvoltarea teatrului european, iar prestigiosul teatru francez Odéon – Théâtre de l'Europe inclusese în repertoriul său spectacolul Naționalului timișorean, Boala familiei M. La rândul său, mediile teatrale europene recunoșteau includerea Teatrului Național din Timișoara în circuitul cultural european prin afilierea și implicarea sa în programele unor importante rețele teatrale europene, cum ar fi Atelier Européen de la Traduction și, ulterior, European Theatre Convention, al cărui membru în board-ul de conducere a fost timp de doi ani managerul Teatrului Național. Și nu în ultimul rând, conferirea unei dimensiuni europene semnificative festivalului organizat de Teatrul Național – Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, a fost atestată de cooptarea FEST-FDR în E.F.A. – European Festivals Association, cea mai importantă rețea europeană de profil, FEST-FDR fiind primul festival de teatru din România acceptat în rețea.
Deschiderea internațională a Teatrului Național din Timișoara este o realitate probată prin coproducții internaționale cu teatre din Germania, Austria, Italia, Franța, Serbia, Ungaria etc., prin organizarea festivalului de coproducții europene The Art of Ageing, dar și prin invitarea la Timișoara a unor personalități artistice, a spectacolelor unor regizori de primă mărime din Europa și a unor companii celebre – Romeo Castellucci, Pippo Delbono, Alessandro Serra, Luk Perceval, Milo Rau, Oskaras Koršunovas, Kokan Mladenović, Rahim Burhan, Rodrigo Garcia, coregrafii sau coregrafiile lui Gigi Căciuleanu, Pál Frenak, Angelin Prejlocaj și alții, dar și prin prezența la Teatrul Național a celebrei vedete de teatru și film, John Malkovich sau a unor companii celebre – Forced Entertainment sau Schaubühne Berlin, iar lista nu se încheie aici.
Este important de precizat că dimensiunea internațională a Teatrului Național a deschis un important canal de comunicare cu mediul de afaceri, companii importante cum ar fi Linde Gaz sau PPC, precum și altele, implicându-se în dezvoltarea proiectelor și a teatrului prin sponsorizări importante. Importanța acestor demersuri depășește sfera beneficiilor financiare, având în vedere că evoluția culturii mecenatului are potențialul de a transforma societatea, deoarece doar atunci când mediul de afaceri va integra cultura și educația ca pe o responsabilitate proprie, aceste două domenii vor progresa împreună, fiind fundamentate pe aceleași principii și generând sisteme de gândire și conștiințe individuale și sociale de un nivel superior. Din această perspectivă, Teatrul Național funcționează ca un real motor de dezvoltare, construind împreună cu partenerii săi un corp social sănătos și evoluat, o societate vie.
La nivel național, evoluția Teatrului Național a fost recunoscută de președinția României atât prin acordarea ordinului Meritul Cultural în grad de Comandor, cât și – recompensând simbolic capacitatea de leadership a managerului său – prin decernarea decorației Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pentru merite importante în aducerea dramaturgiei românești și a Teatrului Național „Mihai Eminescu” în prim-planul culturii europene și pentru dezvoltarea spiritului civic și democratic în comunitate, punând accentul pe rolul Naționalului în demersul cultural și civic al Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023.
La rândul său, și mediile teatrale naționale au reacționat la desprinderea definitivă de inerție a Teatrului Național și la nenumăratele sale probe de profesionalism. Asociația breslei teatrale, UNITER, a acordat multiple nominalizări și premii actorilor Naționalului timișorean, dacă îi amintim doar pe Ion Rizea, Claudia Ieremia (trei nominalizări), Andrei Chifu sau Marin Lupanciuc (o nominalizare), spectacolelor sale – cel mai bun spectacol – Rambuku, cea mai bună scenografie – Velica Panduru pentru Boala familiei M, Helmut Stürmer pentru Rinocerii și Adrian Damian pentru Viața e vis (nominalizare), cea mai bună muzică – The Bandits pentru Exod (nominalizare), premii pentru întreaga activitate decernate actorilor Irene Flamann Catalina și Vladimir Jurăscu, scenografei Geta Medinski și autoarei Istoriei Teatrului Național din Timișoara, Mariana Voicu, și, în egală măsură a recunoscut public importanța realizării Sălii 2 pentru spațiul teatral românesc a realizării Sălii 2, precum și contribuția Naționalului timișorean la viața multiculturală a Timișoarei.
Acest bilanț dinamic și nostalgic, în egală măsură, trebuie să dea seamă de un moment important pentru istoria culturală a României, declanșat la inițiativa Teatrului Național din Timișoara: titlul de Capitală Europeană a Culturii deținut de Timișoara în anul 2023. Și într-adevăr, Naționalul a făcut tot ce a putut pentru ca 2023 să reflecte rolul teatrului în evoluția noastră ca societate, capacitatea teatrului și a artei de a coagula în jurul lor energiile pozitive, creatoare, de a construi comunități bazate pe valori morale, intelectuale și spirituale înalte și de a defini în mod constructiv noțiuni importante cum ar fi individual, comunitar, responsabilitate, profesionalism, etică, asumare, evoluție, comunicare. Viziunea Timișoarei ca viitoare Capitală Culturală Europeană își are rădăcinile într-un vis al Teatrului Național. Acesta a fost forța motrice a inițiativei, convocând, în vara anului 2011, la Sala 2, toți actorii relevanți: operatori culturali, decidenți din administrația locală și județeană, reprezentanți ai societății civile, mediul de afaceri și mass-media – adică toți factorii care modelează, influențează sau beneficiază de dezvoltarea orașului prin cultură. În urma deciziilor adoptate la aceste întâlniri, Teatrul Național a înființat legal Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, deschizând astfel calea care a condus la obținerea prestigiosului titlu.
Contribuția Teatrului Național continuă și pe parcursul anului 2023: proiectul său, intitulat Anotimpurile FEST-FDR, a demonstrat excelență artistică și implicare civică și socială, aliniindu-se principiilor CEaC. Mai mult, prin proiectul de extindere și modernizare a Sălii 2, Teatrul Național va lăsa unica moștenire în infrastructura culturală asumată de statul român în contextul Capitalei Europene a Culturii.
Sala 2023, cum vom redenumi viitorul complex teatral din Parcul Civic după deschidere, duce povestea Teatrului Național din Timișoara mai departe. Obținând în urma lucrărilor de extindere și modernizare un pod de ștăngi pe toată lungimea spațiului de joc, o capacitate mai mare cu 155 de locuri în sala principală față de sala originală și încă o sală studio de 100 de locuri, Sala 2023 va întruni toate condițiile pentru a utiliza cele mai performante echipamente de scenă. Adiacent, Sala 2023 va beneficia de foaiere deschise publicului pe toată durata zilei pentru expoziții și evenimente, cu o terasă configurabilă ca teatru în aer liber și cu multe alte spații utilizabile pentru evenimente culturale.
Adăpostind și prezervând zidurile vechiului manej într-un translucid înveliș din sticlă, Sala 2023 va m întruchipa, totodată, principiile fondatoare ale Teatrului Național din Timișoara din toți acești 20 de ani: management profesionist, leadership inspirat și vizionar, transparență și dialog și, nu în ultimul rând, consolidare și inovație.
