DSP a declarat stins focarul epidemiologic COVID de la Maternitatea Odobescu

90

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat că a fost declarat stins focarul epidemiologic de COVID-19 de la Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal Timişoara, unde în urmă cu o lună au fost depistate pozitiv cadre medicale şi femei internate, iar 10 nou-născuţi, declaraţi SARS-CoV-2 pozitiv iniţial, la retestare au fost negativi.

Doar unul dintre bebeluşii respectivi, din alt judeţ, care a fost externat, a revenit după câteva zile, fiind internat, ca pozitiv, la Maternitatea „Bega”, unde a fost vindecat. Pentru situaţia de la Maternitatea Odobescu a fost deschis dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„Având în vedere că în intervalul de 14 zile de la raportarea ultimului pacient depistat pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 nu s-au mai înregistrat noi cazuri cu această patologie, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a declarat stins focarul epidemiologic din cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie (Odobescu, n.r.) a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, începând cu data de 11 mai. Unităţile sanitare cu paturi rămân sub atenta monitorizare a DSP Timiş”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Cornelia Bubatu.

Până la această dată, 312 persoane din judeţul Timiş au fost externate de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, o persoană de la Spitalului Municipal ‘Dr. Teodor Andrei’ Lugoj şi 14 persoane de la Maternitatea „Bega”, după ce au trecut printr-o dublă testare la interval de 24 de ore, cu rezultat negativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.