Drumul sutelor și miilor de euro. Migranții fac orice pentru a reuși să ajungă în țările dorite

201

Au plătit fiecare câte o sută de euro pentru a-și face rost de acte false, cu scopul de a reuși să ajungă în țări ca Germania sau Ungaria. Este vorba despre mai mulți migranți care au fost depistați cu acte false la frontierele din vestul țării.

Trei cetățeni turci, cu identități bulgărești false

Primii trei migranți au încercat să iasă din România folosindu-se de identitățile si documentele altor persoane.

,,În data de 20.11.2017, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară la volanul unui microbuz marca Mercedes Sprinter, o persoană de sex masculin, Sunay M., în vârstă de 30 de ani, din Bulgaria. În mijlocul de transport se aflau, în calitate de pasageri, trei bărbaţi care s-au legitimat cu cărţi de identitate eliberate de autorităţile din Bulgaria.”, transmit polițiștii de frontieră arădeni.

În urma controlului, oamenii legii au constatat că cele trei persoane de sex masculin au prezentat documente care nu le aparţin, fiind diferenţe vizibile între acestea si fotografiile din documente.

S-a stabilit, ulterior, că cei trei bărbați sunt cetățeni turci, doi adulţi şi un minor, cu vârste cuprinse între 17 şi 27 ani, care au intrat legal în țară, folosind documentele personale.

În cadrul primelor cercetări, persoanele în cauză au declarat că obținuseră documentele care nu le aparțin din Bulgaria, de la o persoană necunoscută, contra sumei de 100 de euro fiecare.

Şoferul a declarat că i-a luat pe cei trei la ocazie, dintr-o staţie Peco în apropiere de P.T.F. Giurgiu, urmând să îi transporte până în Ungaria contra sumei de 120 euro. Acesta a mai relatat că nu ştia că cei în cauză se vor legitima cu documente false.

Cinci cetățeni irakieni s-au dat drept români

În aceeași zi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac-Nagylak s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, la volanul unui autovehicul marca Volkswagen Passat, cetățeanul român, Marian F., în vârstă de 33 de ani din judeţul Arad. Acesta era însoţit de alte patru persoane, care s-au legitimat cu paşapoarte biometrice eliberate de autorităţile din România. Totodată, la controlul de frontieră, în următorul mijloc de transport, marca Porche Cayenne, s-a prezentat Gheorghe S., în vârstă de 40 de ani, domiciliat în judeţul Vrancea, însoţit de o persoană de sex masculin care s-a legitimat tot cu un pașaport biometric eliberat de autorităţile din România.

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că cele cinci persoane care s-au legitimat cu paşapoarte biometrice româneşti nu vorbesc limba română şi nu corespund cu fotografiile din documentele prezentate, motiv pentru care au fost duse la sediul instituției pentru cercetări.

,,În urma verificărilor efectuate, lucrătorii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni şi formeză  o familie, mamă, tată şi trei copii minori, cu vârste cuprinse între 2 şi 36 ani, asupra lor fiind descoperite documente eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări.”, transmit polițiștii.

Migranții au declarat că doreau să ajungă în Germania şi au recurs la această metodă pentru că nu aveau documente valabile pentru Spaţiul Schengen. Totodată, au spus și că obținuseră documentele de la o persoană din București, a cărei identitate nu o cunosc, urmând să plătească suma de 4.000 euro de persoană în momentul în care ajungeau la destinaţie, în Germania, unei persoane necunoscute.

Şoferii au declarat că în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei au luat la ocazie persoanele pentru a le transporta până în prima parcare de TIR din Ungaria şi au mai relatat faptul că nu ştiau faptul că cei în cauză doresc să treacă fraudulos frontiera.

În ambele cazuri poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane pentru cetăţenii turci şi cetăţenii irakieni, iar celor trei şoferi le-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.