Drăghici, decisiv în minutul 90+5! Ripensia, succes la Petroșani, după un meci cu 5 goluri

114

Ripensia Timișoara a bifat un succes dramatic în deplasarea de la Petroșani, de pe terenul Energeticianului. Bănățenii s-au impus cu 3-2, grație unei reușite semnate de Octavian Drăghici (foto), în al cincilea minut de prelungire!

Duel specatculos în Valea Jiului, între Energeticianul și Ripensia. Început mai bine de timișoreni, care au avut două șanse bune de a deschide scorul, în primele 20 de minute, prin Dumiter și Stoica. Cel din urmă avea să găsească drumul spre gol, în minutul 32, după un șut sănătos din afara careului. S-a intrat însă la egalitate la pauză, după ce gazdele au marcat la ultima fază a primei părți, oarecum contrar cursului jocului, prin Robert Petre, după o greșeală comisă de portarul Horațiu Moldovan, care a ieșit greșit pe o centrare.

Acealși Moldovan și-a răscumpărat însă greșeală, imediat după ieșirea de la vestiare, când l-a blocat excelent, din postură unu la unu, pe Vlad Rusu. Ripensia a recepționat mesajul dintre buturi și a trecut, din nou, în avantaj, în minutul 51, când Mansour a reluat bine cu capul o centrare venită din flancul drept. Au urmat alte două șanse mari, pentru fiecare echipă: gazdele, prin același Rusu, iar „Ripi”, prin Popovici, însă tabela s-a modificat din nou, după ce Ionică a pus „latul” la o centrare pe jos, din doar câțiva metri (70).

S-a jucat cu garda jos, pe final, iar gazdele s-au aruncat în atac, în căutarea primului succes după 11 etape! În consecință, au neglijat defensiva, iar Ripensia a dat lovitura în ultimele secvențe, pe un contraatac-fulger. După un corner al Energeticianului, timișorenii au plecat spre poarta adversă, iar Drăghici a lovit, decisiv, în al cincilea minut de prelungire, pentru trei puncte extrem de importante!

Ripensia acumulează 39 de puncte și este la 9 „lungimi” de primul loc retrogradabil, ocupat de Daco-Getica București.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.