20.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Două noi puncte de trecere a frontierei vor fi deschie la granița cu Ungaria – la Cenad și Beba Veche | FOTO-VIDEO

Un memorandum a fost semnat, vineri, la Timişoara, de ministrul român al Transporturilor, Sorin Grindeanu şi ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, privind deschiderea a două noi puncte de trecere a frontierei spre Ungaria, în vestul ţării şi realizarea infrastructurii pentru acestea.

Un astfel de punct de trecere a frontierei va fi deschis la Beba Veche, cea mai vestică localitate din România, spre Kubekhaza, în Ungaria.Această conexiune rutieră a fost agreată în cadrul consultărilor bilaterale ale experţilor din cele două ţări.

Derularea acestui proiect, pe partea română, se va realiza prin intermediul CNAIR.

Al doilea punct de precere a frontierei va fi deschis pe un viitor pod care va fi reconstruit peste râul Mureş, la Cenad, în judeţul Timiş.

Al doilea demers, şi al doilea memorandum semnat este important, se discută de el, cei care aveţi experienţă ştiţi că discutăm de podul peste Mureş de la Cenad. Memorandumul cred că e un punct important în realizarea acestei investiţîi. Nu are doar o importantă simbolică acest pod, ci reprezintă o nevoie reală pentru a promova mai bine cooperarea dintre cele două ţări”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Astfel, odată cu deschiderea acestor două noi puncte de trecere frontieră, numărul legăturilor pe graniţa dintre cele două ţări va ajunge la 14.

Ministrul Afacerilor Externe din Ungaria, Peter Szijjarto a subliniat importanţa colaborării dintre Ungaria şi România.

E de interes strategic pentru Ungaria să poată colabora cât mai strâns cu România. Ne leagă atât direct, cât şi figurativ milioane de conexiuni. Şi, cu cât reuşim să avem mai multe puncte de legătură şi fizice, colaborarea va fi mai de succes. Am ajuns la acest acord strategic cu România să creştem numărul de puncte de trecere frontieră la graniţa cu România. În consecinţă, urmatorii ani vor fi despre mari construcţii de drumuri la graniţa dintre cele două ţări. (…) Astăzi am semnat un nou memorandum pentru deschiderea a două noi puncte, unul la Beba Veche cu conexiune la Kubekhaza pe partea maghiară. Acest punct va fi dat în folosinţă cel târziu în 2 ani. Astăzi am semnat şi un acord pentru reconstruirea unui pod între cele două ţări. Reconstruim podul peste Mureş de la Cenad care a fost distrus în 1940. Prin aceste 2 noi puncte de trecere, numărul total de puncte de trecere frontieră între România şi Ungaria ajunge de la 12 la 14. Acest număr va fi completat de cele două autostrăzi, şi astfel ajungem la 16. Poate creşte într-o secundă şi la 26 şi asta datorită faptului că între cele două ţări mai sunt încă 10 conexiuni rutiere care pot fi folosite doar o singură zi pe săptămâna din cauza faptului că România n-a aderat încă la Schengen”, a declarat ministrul Afacerilor Externe din Ungaria.

Localitatea Beba Veche din judeţul Timiş se învecinează atât cu Ungaria, cât şi cu Serbia, însă graniţele dintre cele trei ţări se deschid doar o dată pe an, timp de câteva ore, atunci când are loc sărbătoarea Triplex Confinium, de obicei în ultimul weekend din luna mai. Aici se doreşte construirea unor punte de frontieră cu ambele ţări vecine. Deja Ungaria a reuşit deschiderea, în zonă, unui punct de trecere spre Serbia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :