Două doamne sunt noile ”jucătoare” în Consiliul Local Timișoara

427

La cea mai recentă ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a fost completat numărul de locuri legale. Prin vacantarea unor posturi, componența consiliului a rămas șchioapă. Este vorba de plecarea din echipa PSD a regizorului Ion Ardeal Ieremia la București, unde ocupă funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii. Iar de la ALDE a părăsit scaunul de consilier, Ilare Bordeașu, care a demisionat din motive personale.

Conform listelor depuse la alegerile de acum doi ani, vin la rând următorii. Este vorba despre două doamne tinere în actul de reprezentare.

Andra Blotiu, de la PSD, și Laura Chindriș, de la ALDE, au depus jurământul în plenul de marți, 3 aprilie. Urmând procedura au depus ieri jurământul în fața plenului că vor face totul pentru bunul mers al municipiului și al cetățenilor. Laura Chindriș este specializată în gestionarea problemei fondurilor europene, iar Andra Bloțiu se ocupă de domeniul calculatoarelor.

Astfel, în Consiliul Local Timișoara, de acum sunt nu mai puțin de opt femei după cum urmează:

-Adelina Târziu și Daniela Mariș (PNL)
-Gabriela Popovici, Andra Bloțiu și Luminița Țundrea (PSD),
-Raluca Popescu (PMP)
-Laura Chindriș (ALDE).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.