3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Dotări noi pentru pompierii din Nădrag

Pompierii din Nădrag au primit dotări noi. Aceștia au acum în curtea serviciului pentru situații de urgență un nou utilaj pentru stingerea incendiilor.

”În această dimineață, am fost la Nădrag, localitate unde Consiliul Județean Timiș a facilitat transferul unui vehicul de intervenție, de la ISU Timiș către Serviciul de voluntari din localitate, necesar pentru stingerea incendiilor. Alături de inspectorul șef Lucian Mihoc și primarul comunei Nădrag, Liviu Muntean, am predat pompierilor din localitate autospeciala, care are o capacitate de 1.000 de litri de apă, accesorii pentru stingerea focului și poate ajunge în zone greu accesibile. Comuna Nădrag este una dintre localitățile unde timpul de intervenție în situații de urgență este unul care nu ne bucură și de aceea facem tot posibilul ca pe plan local să existe strictul necesar care poate fi decisiv în salvarea de vieți omenești. Noi, la Consiliul Județean Timiș, acordăm o atenție deosebită situațiilor de urgență și recent am predat către ISU Timiș două autospeciale de stingere cu tunuri de apă și spumă, cât și șapte ambarcațiuni pneumatice de salvare și intervenție pe apă și gheață. Valoarea celor două autospeciale a fost de aproape 900.000 lei, iar ambarcațiunile au costat 112.000 lei”, a transmis președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

De asemenea, urmează a fi achiziționat un generator de mare putere, 450 KWA, în valoare de 610.000 lei, cât și un echipament pirotehnic în valoare de 68.000 lei. Două milioane de lei a alocat Consiliul Județean Timiș Inspectoratului pentru Situații de Urgență în acest an, pentru achiziționarea de echipamente, cât și alte investiții.

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :