Dosar penal în cazul elevei cu nevoi speciale batjocorită de colegele sale, într-o școală din Timișoara

104

Poliţiştii timişeni au întocmit dosar penal într-un caz de bullying, victima fiind o elevă cu nevoi speciale, în vârstă de 15 ani, de la Liceul Alimentar din Timişoara.

“S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în cadrul căruia se fac cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a măsurilor legale care se impun”, anunță reprezentanţi ai Biroului de presă al Poliţiei Timiş.

Informaţia a apărut în spaţiul online, după ce colegii victimei au filmat întreaga scenă, în care adolescenta este ţinută pe scaun, într-un laborator al şcolii, în timp ce alte două fete o ameninţă cu bătaia şi o umilesc.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a trimis doi inspectori să verifice situaţia, dar nu a făcut, încă, nicio informare publică referitoare la acest subiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.