Dominic Fritz: „Am început cu Colterm, continuăm cu Piețe SA și Horticultura. Vor urma reforme în toate companiile publice locale”

80
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a reacționat în urma demiterii consiliilor de administrație ale Piețe SA și Horticultura SA. Edilul-șef al orașului spune că reforma în companiile publice locale nu se oprește aici.
Într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, Fritz a comentat demiterea consiliilor de administrație ale celor două societăți aflate în subordine, despre care afirmă că „nu au oferit timișorenilor servicii de calitate în ultimii ani”.
„Felicit Consiliul Local pentru demiterea consiliilor de administrație la două societăți din subordine, Piețe SA și Horticultura, pentru că nu au oferit timișorenilor servicii de calitate.
Personajul Nasleu care a condus Piețe SA timp de 3 ani spre dezastru financiar și managerial a plecat azi și din CA-ul societății și sper să nu-l ‘reevaluez’ niciun partid politic vechi sau mai nou, pentru că a făcut mult rău imaginii administrației timișorene.
Decizia a fost luată în urma unor dezbateri cu cifre și livrabile în față. Exact așa cum trebuie sa fie o evaluare profesionistă a prestației conducerilor cărora le acordăm încredere și bani publici. Și la fel de exigentă sper să fie și evaluarea de către noile CA-uri, cu mandat interimar de 4 luni, a directorilor de la Piețe SA și de la Horticultura. Performanțele activității celei din urmă pot fi măsurate de orice timișorean care se plimbă prin parcurile centrale.
Noile CA-uri, pentru care grupul consilierilor USRPLUS a propus oameni pregătiți, au misiunea să reformeze societățile, să le rentabilizeze și mai ales să le orienteze spre nevoile comunității și ale orașului. Am început cu Colterm, continuăm cu Piețe SA și Horticultura și vor urma reforme în toate companiile publice locale”, a precizat Dominic Fritz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.