Doi timișoreni, trimiși în judecată după ce ar fi găzduit într-un apartament cinci grupuri de migranți

76

Un bărbat și o femeie au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv după ce ar fi găzduit într-un apartament din Timișoara cinci grupuri de migranți.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, procurorii au decis trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat și a unei femei, acuzați de trafic de migranți în formă continuată (5 acte materiale). De asemenea, femeia este acuzată și de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), fals privind identitatea, evadare și tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei.

Conform procurorilor, în perioada 9-27 februarie 2022, inculpații ar fi adăpostit într-un apartament situat în municipiul Timişoara cinci grupuri de migranți, care intenționau să treacă ulterior, ilegal, frontiera spre Ungaria, având ca destinație finală țări din vestul Europei, urmărind în schimbul acestui serviciu un folos patrimonial.

De asemenea, în sarcina inculpatei procurorii au reținut că în zilele de 20 și 27 februarie ar fi falsificat contractul de închiriere a imobilului situat în municipiul Timişoara în care ar fi fost adăpostiți migranții, prin atestarea unor date nereale, iar în data de 4 martie, cu prilejul identificării de către lucrători din cadrul Poliției Locale, ar fi prezentat o identitate falsă, folosind pentru legitimare un act falsificat.

Mai mult, în 6 martie, femeia ar încălcat obligația de a nu părăsi imobilul în care executa măsura arestului la domiciliu, iar în jurul orei 17.58 ar fi încercat să treacă, ilegal, frontiera de stat în Serbia, în scopul sustragerii de la răspunderea penală, fiind depistată de către organele de poliție din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Lunga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.