Doi morți și nouă răniți, între care și copii, după un impact teribil pe șosea! Cod roșu de intervenție

3369

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte nouă au fost rănite, între care două sunt în stare gravă, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, duminică, în Baia Mare, fiind declanşat codul roşu de intervenţie. Într-una dintre maşini erau înghesuite şapte persoane, dintre care trei copii.

Accidentul a avut loc la ieşirea din municipiul Baia Mare spre zona rezidenţială Firiza, unde şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului într-o curbă, pe fondul carosabilului umed.

”Din primele cercetări rezultă că şoferul nu avea adaptată viteza la condiţiile de drum umed şi a pierdut controlul volanului. Vehiculul a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Maramureş, Florina Meteş.

În autoturismul care circula regulamentar erau înghesuite şapte persoane, dintre care trei copii, iar în a doua maşină se aflau patru adulţi.

În urma impactului, două persoane au decedat, iar celelalte nouă au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă. Cele două persoane care au murit se aflau în maşina care a intrat pe contrasens.

După ce accidentul a fost raportat la 112, autorităţile au declanşat codul roşu de intervenţie.

Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările producerii accidentului.

sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.