Doi germeni periculoși din spital i-ar fi adus moartea. Ministrul Sănătății cere controale după un deces ce ar fi cauzat de infecțiile intraspitalicești

276

Explozia din 30 octombrie de la Mina Uricani a mai făcut o victimă. Alin Băran (43 de ani), unul dintre răniţii grav în urma accidentului, a murit la Spitalul de Arşi. Ministrul Sănătăţii a anunţat că va avea loc un control la Spitalul de Arşi în urma morţii minerului. „Am dispus Inspecţiei Sanitare de Stat să efectueze un control la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, în urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind decesul uneia din victimele exploziei de la mina Uricani”, a informat ministrul Florian Bodog. Măsura a fost luată după ce Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a declarat că minerul de la Uricani, care a decedat joi dimineaţa la Spitalul de Arşi, şi-ar fi pierdut viaţa în urma infecţiilor intraspitaliceşti.

Minerul care a încetat din viaţă în această dimineaţă după explozia din mină din urmă cu 10 zile ar fi fost ucis de infecţiile dobândite în Spitalul de Arsuri din Capitală. Fişa pacientului arată clar faptul că avea două infecţii cu Klebsiella şi Pioceanic, germeni extremi de periculoşi ce se găsesc cel mai adesea în spitale, susţine preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, citat de digi24.

Fişa pacientului arată că minerul avea două infecţii cu Klebsiella şi Pioceanic, germeni extremi de periculoşi ce se găsesc cel mai adesea în spitale. Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor susţine că pioceanicul a ajuns în corpul minerului din cada în care a fost spălat.

Alin Băran a fost internat la Spitalul de Arşi din Bucureşti imediat după producerea accidentului colectiv de muncă din data de 30 octombrie. Bărbatul a suferit arsuri pe o suprafaţă mare din corp, dar şi arsuri ale căilor respiratorii, care puneau cele mai mari probleme din punct de vedere medical. Minerul era căsătorit şi avea un copil. Şi el uma să se disponibilizeze de la Mina Uricani. Alin Băran fusese rănit şi în explozia din Mina Petrila, petrecută în 2008, în care 13 mineri au murit.

sursă: zhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.