Doi chinezi stabiliți în vestul țării, care se întorc din China, vor ateriza pe aeroportul din Timișoara. Autoritățile, în alertă

Două persoane din Oradea vor reveni în țară, vineri, din China, urmând să aterizeze pe aeroportul din Timișoara. Direcţia de Sănătate Publică Bihor a fost alertată de autorităţile naţionale.

Cei doi, tată şi fiică, sunt cetăţeni chinezi care locuiesc de mulţi ani în Oradea, tatăl având un magazin în oraş. Fiica sa are 18 ani şi este elevă la un liceu local.

„Nu prezintă simptome de boală, aşa că procedurile prevăd că vor fi doar izolaţi la domiciliu, timp de două săptămâni. Deocamdată, nu pot să vă spun concret ce se va întâmpla la ajungerea lor în ţară, pentru că încă aşteptăm instrucţiuni de la Ministerul Sănătăţii”, a declarat directorul DSP Bihor.

Aceasta a precizat însă că a luat legătura şi cu conducerea DSP Timiş, instituţie care este pregătită să îi preia pe cei doi cetăţeni, de îndată ce vor ateriza în oraşul de pe Bega.

Cel mai probabil, de la Timişoara, cei doi vor fi consultați de un medic, pentru a vedea dacă au febră sau tuse, iar apoi vor fi aduși cu o ambulanţă la Oradea.

Sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Campania gratuită de colectare a textilelor în județul Timiș, continuă pe tot parcursul lunii mai!

Locuitorii din județul Timiș sunt invitați să se debaraseze responsabil de hainele și materialele textile vechi și în luna mai. Campania de colectare gratuită continuă...

Tinerii handbaliști timișoreni de la SCM s-au calificat în turneul final

Mulți ani echipele de handbal timișorene au însemnat o piatră de încercare pentru orice trupă venită de oriunde. Îndiferent de grupare sau de liga...

Citește și :