16.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

Doi bărbați trimiși în judecată pentru crima de la Bucovăț

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a doi bărbați din Timiș, Isai Rafael și Alin Bujor Magu pentru un omor din 24 noiembrie 2014 descoperit la Bucovăț.

Probatoriul administrat de procurori în cursul urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt: ”la data de 24.11.2017, în jurul orelor 14:00, pe un câmp situat în apropierea unei localități din județul Timiș, inculpații LUPULESCU RAFAEL ISAI și MAGU BUJOR ALIN au aplicat victimei V.N. mai multe lovituri cu un corp contondent dur, respectiv o bâtă groasă din lemn, una dintre lovituri cauzând decesul victimei ca urmare a unei hemoragii cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană” transmit procurorii.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

”Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie care operează în favoarea inculpaților” mai transmit reprezentanții Parchetului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :