Doi bărbaţi au fost atacaţi de un urs. Populaţia a fost informată prin mesaj Ro-Alert privind prezenţa animalului în zonă

106

Doi bărbaţi au fost atacaţi de un urs, duminică, în timp ce se aflau pe o vale din comuna Mălureni, judeţul Argeş. Victimele au fost transportate la spital, conştiente.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Ionuţ Tunaru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că doi bărbaţi au fost atacaţi de un urs în comuna Mălureni, pe Valea Buţii, pe drumul către Brădet.

„Ambii sunt conştienţi şi primesc îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ, prezente la faţa locului. Sunt duşi spre spital”, a spus Tunaru.

Potrivit acestuia, victimele au suferit răni uşoare.

La faţa locului intervine şi un echipaj de jandarmi.

Populaţia a fost informată prin mesaj Ro-Alert privind prezenţa ursului în zonă.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.