5.1 C
Timișoara
miercuri 17 aprilie 2024

„Doar la desene”

Nu am mașină, dar asta nu înseamnă nimic. Am, ca să fiu cât se poate de convingător, cum se spune, prieteni cu mașini. Mulți? Aproape toți. Deci împrumut călătorii cu mașina. Și, inevitabil, parteneri de călătorie. Care conduc. Și fiindcă ei conduc, eu ascult. Le cânt uneori în strună taximetriștilor, uber-iștilor la miezul nopții. Evit controverse politice, virusologice, ba chiar logice. Fiindcă bătăliile mele taximetristice de acum douăzeci de ani, note muzicale în cutiile lor de viteze, au ajuns astăzi note de subsol în uleiurile de transmisie. Propria-mi amabilitate nu mă mai obosește. Nici tăcerea. Ceva, așadar, tot înseamnă că nu am mașină. Însă doar atât.

Sunt și părintele unei fete de șapte ani, dar asta nu înseamnă… Ei, cum să spun nimic?! Dimpotrivă! Înseamnă ce bănuiți, dar și că de multe ori merg, ca pasager, cu părinți care conduc. Părinți ai colegelor fiică-mii. Pe care-i ascult. În general e simplu: se conversează — nimic în plus, nimic în minus. Vorbe care mă lasă călduț.

Sâmbătă însă nu a fost o asemenea zi. Nu a fost un 18 aprilie 1930, ziua în care BBC-ul a anunțat că nu merită să transmită nicio știre. Ziua când evenimentul n-a ieșit pe stradă. A rămas în pijamale.

La un semafor s-a apropiat de portiera din stânga-față genericul cerșetor. Amicul meu șofer i-a întins o bancnotă și totul părea că se stinge. Dar nu, nu tocmai, fiindcă omul avea doar degetele mici de la mâini. „Amănunt” care ne-a pus fetele în gardă. Copila amicului a atacat prima, devastator, mirată de felul în care cerșetorul a prins hârtia de 5–10 lei.
Un asalt firesc, nu? Contraatacul părintelui, însă, a fost teribil. Într-un efort nuvelistic de zile mari, ne-a înfățișat, cu lux de amănunte, povestea mutilatului. Cum, copil fiind, în „grija” unor „oameni răi”, i-au fost zdrobite degetele. Cum a ajuns la spital, unde doctorii i le-au tăiat, ca să nu moară, și cum s-a întors la „oamenii răi” care l-au pus să cerșească, să câștige bani pentru ei. Cum îi dau, din tot ce câștigă, o bucată de pâine pe zi, poate și câte o felie de salam, din când în când. Și cum, iată, îmbătrânește așa, fiindcă n-are cum să se mai despartă de „oamenii răi”. „Ce să facă?”

Fluxul de amănunte s-a îndreptat apoi spre exemplul pur, din familie. Bunicul fiică-sii avea și el un deget ciont. Și-l tăiase cu toporul și ajunsese la spital, cu mâna într-o cârpă plină de sânge, unde medicii au făcut ce-au putut la vremea aceea. A rămas chiar și cu un rest de unghie.

Sigur că nu mai venea de mult nicio întrebare de pe bancheta din spate și sigur că număram liniile de pe linia întreruptă a drumului spre casă până când fiică-mea a rupt nuvela neagră a șoferului întrebând parcă fără să aștepte un răspuns: „Oameni răi ca Putin?”.

„Cum?”, a venit replica omului — adresată mai ales mie, cu îngrijorare — „o lăsați să se uite la știri? Noi nu pe-a noastră, de-asta nici nu știe cine e Putin, o ferim de răul din lume. Doar la desene.”

Alte subiecte :

Mihai Neamțu și ghiulul său de AUR

Unii înmărmuriți, câțiva mirați și mulți alții complet detașați au luat act de adeziunea dlui Mihail Neamțu la formațiunea politică extremistă condusă de dl...

Licitație pentru execuția lucrărilor la Școala Gimnazială nr. 1

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de proiectare și execuție pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale 1, din Fabric și transformarea...

Citește și :