UPDATE. Direcția Generală Anticorupție, descinderi la Serviciul de Înmatriculări Timiș. Zece polițiști, „ridicați” după ce au luat mită de sute de ori

    248

    Angajații Serviciului de Înmatriculări Auto Timiș s-au trezit verificați de Direcția Generală Anticorupție. Descinderile au avut loc luni dimineața, într-un dosar de corupție.

    Mai mulți polițiști au ajuns la audieri. Timișenii care au treabă la mall-ul din Calea Lipovei la acest serviciu sunt rugați să revină peste două zile, birourile fiind acum închise!

    Update: În 4 luni, cei 10 au luat mită de 384 de ori

    Zece polițiști, angajați la Serviciul de Înmatriculări, sunt cercetați pentru corupție și au ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, fiind acum audiați. Potrivit DGA, inculpații au luat mită de aproape 400 de ori în numai 4 luni!

    ”Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș au pus în executare un număr de 10 mandate de aducere față de 10 agenți de poliție din cadrul S.R.P.C.I.V. – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara, suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită”, a transmis DGA.

    De la procurorii anticorpție aflăm că actele de corupție s-au petrecut în perioada ianuarie – mai 2021 și că cei 10 ”au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare”.

    ”În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită”, a mai menționat DGA. Cei zece polițiști au fost ridicați chiar de la un seminar de prevenire a corupției, organizat tocmai pentru a-i pune pe toți într-o încăpere.

    Au fost apoi ridicați de colegii de la DGA.

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ