17.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

,,Din ianuarie ne ducem copiii la primărie!” Un conflict legat de posibila evacuare a unei grădinițe din Timișoara provoacă dispute între părinți și șefii Primăriei de pe malurile Begăi

Grădinița PP 19 din Timișoara se află în prag de evacuare.

Din 4 ianuarie 2024, odată cu reînceperea activității școlare, peste 100 de copii și întreaga echipă de educatori din grădiniță ar putea să râmână pe dinafară, dacă Primăria Timișoarei nu găsește soluții. Proprietarul clădirii pare să nu fie îndurerat de situație și nu cedează, acesta nemaifiind dispus să accepte chiria plătită de primărie.

Au fost prezentate câteva soluții de moment în cadrul unei ședințe organizate de reprezentanții Primăriei Timișoara împreună cu părinții și corpul didactic.

Nu pentru toți părinții soluțiile au fost credibile, ba chiar unii au afirmat că li s-ar vinde gogoși.

,,Vă rog să ieșiți afară dacă ne vindeți gogoși” a strigat o mămică din sală, iar o altă mamă revoltată acuza Primăria că nu e în stare să plătească chiria, si că acesta ar fi motivul evacuării.

,,Din ianuarie ne ducem copiii la primărie!”, a fost laitmotivul întregii dispute din seara respectivă.

Viceprimarul Ruben Lațcău propune soluții pe termen scurt, cum ar fi înțelegerea cu proprietarul clădirii ca termenul evacuării să fie prelungit până în vară, sau împărțirea copiilor în mai multe locații administrate de primărie sau de terți. Acest aspect a stârnit mai multe revolte ale părinților, deoarece nu vor să despartă colectivul actual. ,,Vrem ca până la finele anului școlar piticii noștrii să rămână tot în același format, nu vrem să îi mutăm pe la alte grădinițe, deoarece suntem foarte mulțumiți și de educatori, si de doamna directoare, care chiar se implică. Plus că o problemă ar fi cea legată de faptul că nimeni nu are idee pe unde găsim alte spații, iar noi i-am adus aici și pentru că suntem mai aproape de locurile de muncă. Mi-ar veni peste mână sa-mi duc fetița, de exemplu, la o grădiniță în Aradului”, ne-a declarat Bran Cecilia.

Au existat și contraziceri între cei de față, la ședință, legate de aspectul găsirii unei clădiri adecvate pentru mutarea grădiniței, dar și acuzații din partea celuilalt viceprimar, Cosmin Tabără, la adresa directoarei pe motivul că aceasta a înscris prea mulți copii pentru cât permite capacitatea actuală a grădiniței.

,,Nu am venit aici să vă ofer soluții magice!”, a declarat la finalul, zbuciumat, al ședinței Ruben Lațcău.

,,Referitor la ideea separării grupelor de copii, cu siguranță nu sunt de acord cu acest lucru. Dar, totuși, eu sper să rămânem așa măcar până în vară. Trebuie să fim optimiști că vom găsi cele mai bune soluții, a declarat o altă mămică, Tenche-Constantinescu Alina-Maria.

,,Nu cred că s-a ajuns la o soluție credibilă, momentan ce putem face este să așteptăm și să sperăm că nu o să ne evacueze după sărbători. Din 4 Ianuarie, când reîncepem activitatea, atât noi, cadrele didactice, cât și copiii, ne-am dori să ne întoarcem tot aici! Ar fi foarte dificil dacă autoritățile ne-ar pune în situația în care copilul practic se trezește la jumătatea anului fără colegii lui, fără educatorul lui, care îi crease deja un anume confort.. Și e vorba si despre emoții aici…, copiii sunt micuți. Nu putem să ne jucăm așa cu ei, eu înțeleg, suntem o grădiniță, dar nu putem să-i mutăm dintr-o parte în alta că așa vor unii domni…” ne-a precizat, în final, doamna educatoare Adriana Schveighoffer.

Georgiana Săpunaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :